Share

Rheinmetall a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al Automecanica Mediaș

Puternicul grup german Rheinmetall a cumpărat 72,5% dintre acțiunile Automecanica Mediaș și vizează vânzări anuale de 300 de milioane de euro.

Grupul german Rheinmetall, cu sediul în Dusseldorf și actrivități derulate în special în industria de apărare, a anunțat că își extinde poziția de lider în producția de vehicule militare prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni al producătorului român de vehicule Automecanica Mediaș.

„Prin această achiziție, Rheinmetall își consolidează amprenta în Europa Centrală și profită de o creștere semnificativă a vânzărilor din noi țări cu clienți promițători. În zona estică a NATO, Rheinmetall este prezentă și în Ungaria sau Lituania”, au menționat oficialii companiei germane.

Rheinmetall a câștigat recent o comandă majoră în România, în domeniul apărării aeriene, valoarea acesteia fiind de 328 de milioane de euro. Este vorba despre modernizarea completă a sistemelor de artilerie de apărare antiaeriană cu echipamente Oerlikon GDF 103.

Compania din România, în care grupul din Dusseldorf va deține 72,5% din acțiuni prin intermediul Rheinmetall Landsysteme GmbH, va opera în România sub denumirea Rheinmetall Automecanica SRL. Celelalte acțiuni ale companiei rămân la proprietari privați. Executarea acordului contractual corespunzător este încă supusă aprobărilor oficiale.

Rheinmetall atribuie noii achiziții un potențial de vânzări anuale de aproximativ 300 de milioane de euro pe termen mediu și se așteaptă la comenzi de sutelor de milioane de euro încă din anul financiar 2024.

„Înglobarea Automecanica Mediaș în cadrul grupului Rheinmetall reprezintă o etapă importantă pentru orientarea noastră strategică în Europa Centrală și va contribui la consolidarea în continuare a capacității de apărare a UE și a NATO pe flancul estic. Așteptăm cu nerăbdare să sprijinim România în viitoarele programe – fie că este vorba despre sectorul vehiculelor sau cu alte tehnologii ale companiei noastre. Integrarea partenerilor locali și consolidarea economiei din România sunt preocupările noastre centrale. Dorim să răspundem cât mai bine așteptărilor pe care politicienii și militarii le au de la noi”, a declarat Armin Papperger, directorul general al Rheinmetall.

Automecanica Mediaș este un producător tradițional de vehicule speciale, caroserii și remorci pentru sectorul civil și militar. Colaborarea dintre Rheinmetall și Automecanica a fost stabilită încă din 2022, când cei doi parteneri au convenit să opereze un centru de întreținere pentru vehicule militare în Satu Mare, România.

Uzina din Mediaș va juca un rol central în menținerea pregătirii operaționale a sistemelor de luptă occidentale desfășurate în Ucraina și a suportului logistic al acestora. Prezența Rheinmetall la fața locului garantează forțelor armate de pe flancul estic al NATO timpi de reacție mai scurți și o mai mare siguranță în lanțul de aprovizionare.

Prin achiziția companiei, Rheinmetall își extinde și mai mult rețeaua globală de producție în domeniul construcțiilor de vehicule, care are deja locații în Canada, SUA, Australia, Marea Britanie, Austria, Olanda și Germania. De asemenea, acest lucru crește semnificativ capacitățile de producție și de reparații.

În același timp, prin acest pas, Rheinmetall își extinde portofoliul de produse în domeniul asamblării de vehicule militare. Caroseriile și remorcile și alte vehicule speciale dezvoltate și produse de Automecanica completează gama de camioane logistice cu care Rheinmetall MAN Military Vehicles (RMMV) se bucură de succes pe piețele globale.

Rheinmetall Automecanica va deveni astfel parte a rețelei globale de producție a grupului german. Pe lângă repararea vehiculelor de luptă, aici vor fi reparate în viitor și șasiurile pentru tunurile antiaeriene destinate forțelor armate române. Rheinmetall și Automecanica doresc să fie un producător și furnizor de servicii de top pentru forțele armate române și pentru forțele militare din țările vecine și să extindă semnificativ gama de servicii anterioare.

Rheinmetall AG, cu sediul în Dusseldorf, este un grup tehnologic care are aproximativ 34.000 de angajați în 139 de locații din întreaga lume. Compania a realizat vânzări de 6,4 miliarde de euro în 2022.

Automecanica Mediaș est, în prezent, o companie care produce caroserii și remorci pentru camioane pentru sectorul civil și militar. De asemenea, compania produce autocisterne pentru transportul de carburanți, alimente lichide și alte mărfuri. Portofoliul Automecanica include, de asemenea, vehicule de curățenie urbană și de construcții. Automecanica a fost înființată în 1941 sub denumirea Atelierele de Stat pentru Aeronautică Mediaș, iar în 1962 și-a schimbat domeniul de activitate în producția de caroserii de vehicule și platforme de ridicare.

Citește și:

Leave a Comment