Share

Comisia Europeană are în plan reducerea dependenței de gazul rusesc cu două treimi în 2022

Comisia Europeană (CE) a publicat astăzi noi planuri privind reducerea dependenţei blocului comunitar de importurile de gaze naturale ruseşti cu două treimi anul acesta.

Pe termen mai lung, CE își dorește încetarea dependenţei de livrările de combustibil din Rusia “mult înainte de 2030”.

Conform Reuters, Executivul comunitar va reduce dependenţa trecând la livrări alternative şi extinzând mai rapid energia curată. În mare parte implementarea planurilor va fi responsabilitatea guvernelor naţionale.

Noile planuri vin pe lângă politicile privind schimbările climatice care sunt în prezent negociate în UE, menite să scadă mai rapid emisiile în acest deceniu şi care vor reduce folosirea gazelor în UE cu 30% până în 2030.

Comisia Europeană a apreciat marţi că gazele naturale şi gazele naturale lichefiate (GNL) din ţări ca SUA şi Qatar ar putea înlocui anul acesta mai mult de o treime, 60 de miliarde metri cubi (bcm), din cantitatea de 155 bcm pe care o obţine anual Europa din Rusia. Şi până în 2030, sporirea utilizării hidrogenului şi a biometanului ar putea ajuta la reducerea dependenţei.

Noile proiecte pentru energie solară şi eoliană ar putea înlocui 20 bcm din cererea de gaze din 2022, iar triplarea capacităţii până în 2030, prin adăugarea de 480 GW de energie eoliană şi 420 GW de energie solară, ar putea economisi 170 bcm pe an.

Reducerea temperaturii termostatelor cu un grad Celsius ar putea economisi încă 10 bcm anul acesta, iar până în 2030, înlocuirea boilerelor pe gaz cu 30 de milioane de pompe de căldură ar putea economisi încă 35 bcm, a informat Executivul comunitar.

Unele ţări au cerut finanţare sporită din partea UE pentru a-i proteja pe consumatori de creşterea preţului gazelor în Europa, care a atins un nou nivel record săptămâna aceasta. Statele membre UE pot taxa profiturile pe care companiile energetice le-au făcut de pe urma recentei creşteri explozive a preţului gazelor, pentru a compensa facturile mai ridicate la electricitate, a precizat Comisia Europeană.

Estimările Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) arată că în urma unor astfel de taxe s-ar putea obţine anul acesta 200 de miliarde de euro.

De asemenea, UE va propune până în aprilie reglementări prin care se cere statelor membre UE ca în fiecare an să-şi umple depozitele de gaze în procent de 90% până la 1 octombrie. În prezent, procentul este de doar 27% în UE.

Europa are suficient gaz în depozite şi livrări din alte ţări pentru această perioadă, dar analiştii avertizează că o oprire prelungită a importurilor ruseşti va afecta economia europeană şi va necesita măsuri de urgenţă, cum ar fi închiderea fabricilor.

Ministru francez: Europa are soluţii pentru a deveni independentă

Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a susţinut astăzi că Europa are „soluţii pentru a deveni independentă de gazul rusesc”. El a adăugat că doreşte să „accelereze” măsurile preconizate în acest sens pentru a putea să facă faţă „provocării” iernii viitoare.

Conform agenției AFP, Le Maire a confirmat că preţul gazelor pentru consumatorii din Franţa va fi blocat până la sfârşitul lui 2022.

Ministrul s-a referit la o serie de soluţii europene pentru „şocul” produs pe piaţa gazelor de războiul din Ucraina şi la consecinţele acestuia asupra economiei Europei.

„Independenţa nu este deloc aceeaşi în toate statele europene; Franţa este dependentă în proporţie de 20% din aprovizionare de gazul rusesc, media europeană este de 40%, Germania este 55%, iar unele state sunt complet dependente (…), de exemplu Finlanda are 100% din gaz provenit din Rusia”, a reamintit oficialul.

Le Maire a subliniat că este nevoie de “o soluţie colectivă europeană” a problemei. Dintre posibilităţile de acţiune, el a menţionat accelerarea stocării de gaze, începând de la vară, până la 90% din capacitatea de depozitare, pentru a face faţă iernii 2022-2023, deoarece “provocarea nu este acum”.

„A doua posibilitate: achiziţiile grupate, în comun, pentru a crea un bloc şi a obţine tarife mai puţin ridicate. În al treilea rând, să încercăm să diversificăm aprovizionarea de la alţi producători”, a mai arătat ministrul.

A patra direcţie posibilă ar fi ameliorarea funcţionării terminalelor de gaz natural lichefiat. Le Maire a explicat că sunt şapte astfel de instalaţii în Spania, patru în Franţa şi “din păcate” niciuna în Germania. Cele existente ar putea fi aduse la randamente mai ridicate, a apreciat el, afirmând că a discutat despre asta cu liderii grupului Engie.

În fine, se mai poate recurge la soluţii alternative pe bază de biomasă şi biogaz, produse în Franţa, care ar permite eliminarea dependenţei de importurile de gaze din Rusia.

Citește și:

Leave a Comment