Share

Capsula spațială Starliner va fi testată de Boeing și NASA în august

Compania americană Boeing a amânat pentru luna august zborul de testare al capsulei sale Starliner, concepută pentru a transporta astronauţi americani la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Testul ar fi trebuit să aibă loc în această lună.

Conform NASA amânarea este justificată de un calendar prea strâns al lansărilor programate în aprilie şi în mai de la baza Cape Canaveral din Florida. Noua capsulă Starliner, care se află în faza finală de testare la sol, va fi lansată de o rachetă din gama Atlas 5 produsă de United Launch Alliance, un joint venture creat de Lockheed Martin şi Boeing.

Nici lansarea din august nu este sigură, ea reprezentând „o dată de lucru ce rămâne să fie confirmată”, au prevenit oficialii NASA. Dacă acel test se va desfăşura conform planurilor, următorul zbor al noii capsule Starliner va avea la bord trei astronauţi – Nicole Mann şi Mike Finke de la NASA şi Chris Ferguson de la Boeing. Acest zbor test cu echipaj uman este prevăzut „spre sfârşitul anului” şi va avea o durată mai lungă, au precizat specialiştii de la NASA.

Starliner va fi unul dintre cele două vehicule spaţiale americane create cu rolul de a transporta astronauţi americani spre ISS. Cealaltă capsulă spaţială de acest tip este Dragon, dezvoltată de compania SpaceX. În acest caz, compania a înregistrat deja un anumit avans faţă de Boeing şi a reuşit în luna martie o misiune test de aproape o săptămână în spaţiu în cadrul căreia capsula Dragon s-a conectat cu succes la ISS, înainte de a reveni în condiţii de siguranţă pe Terra.

Primul zbor cu echipaj uman la bordul capsulei Dragon este programat să aibă loc tot până la sfârşitul acestui an, calendarul acestei misiuni urmând să fie confirmat în săptămânile următoare, potrivit NASA.

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment