Share

Averea miliardarilor a scăzut pentru prima dată în ultimul deceniu

Un raport realizat de UBS și PwC arată că, pentru prima dată în ultimul deceniu, cei mai bogaţi oameni ai lumii au suferit o diminuare a averilor lor. Studiul arată că averea miliardarilor din întreaga lume este de 8.539 miliarde de dolari.

Din cauza incertitudinilor geopolitice şi a pieţelor bursiere volatile averea miliardarilor din întreaga lume a scăzut anul trecut cu 388 miliarde dolari, până la 8.539 miliarde dolari. Cele mai afectate aa fost China şi regiunea Asia-Pacific.

„Averea miliardarilor a scăzut în 2018 pentru prima dată după 2008 din cauza factorilor geopolitici”, a declarat Josef Stadler, analist UBS Global Wealth Management.

Averea netă a celor mai bogaţi chinezi a scăzut cu 12,8% în dolari pe fondul prăbuşirii pieţelor bursiere şi a unei monede locale mai slabe, în condiţiile în care în 2018 a doua mare economie a lumii a înregistrat cel mai slab ritm de creştere economică din ultimele trei decenii. Potrivit raportului elaborat de UBS și PwC, numărul miliardarilor chinezi a scăzut cu 48 până la 325 Totuși, din total, 56 de miliardari sunt cu totul noi.

La nivel global, numărul miliardarilor a scăzut peste tot, exceptând SUA, unde la finele lui 2018 erau 89 de miliardari faţă de 80 la finele lui 2017. „Acest raport scoate în evidenţă rezistenţa economiei americane”, a subliniat John Matthews, directorul diviziei de private wealth management a UBS din Statele Unite.

În regiunea Asia-Pacific, numărul miliardarilor a scăzut cu 7,4% până la 753. În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, averea miliardarilor s-a redus cu aproape 6,8% până la 2.400 miliarde dolari. În Germania, ţară care după SUA şi China are cei mai mulţi miliardari, numărul acestora a scăzut cu nouă până la 114 miliardari.

Datele UBS și PwC mai arată că numărul femeilor cu averi de miliarde a crescut cu 46% în ultimii cinci ani astfel că acum sunt 233 femei miliardare, în creştere faţă de 60 în 2013.

Pieţele bursiere şi-a revenit după scăderea înregistrată la finele lui 2018, dar cu toate acestea cele mai bogate familii rămân îngrijorate în legătură cu evoluţiile globale precum tensiunile comerciale şi Brexit până la populism şi schimbările climatice.

Citește și:

Leave a Comment