Ce ar spune Darwin despre încălzirea globală?
Cum rămâne cu adaptabilitatea? De ce credem noi că trebuie conservat un echilibru static, cel de acum? De unde știm că echilibrul climatic pe planetă nu e dinamic și din punct de vedere al evoluției speciilor și mutațiilor acestora avem perioade când unele dispar și altele apar?
Echilibrul dorit nu e cumva whishful thinking, bazat pe neînțelegerea în profunzime a fenomenelor? Și încă ceva, de unde știm că subțierea stratului de ozon are legătură în mai mare măsură cu poluarea generată de noi – și de aici ajungem repede la ideea că ne trebuie mașini electrice – în loc să fim conștienți că respectivul fenomen poate fi legat foarte bine de cauze exogene, de o „poluare” exterioară, cum ar fi de, de pildă, amplificarea radiațiilor cosmice? Oare nu se polarizează energii și se capacitează un adevărat aparat de „informare” pornind de la premise greșite?
Dacă ne-am lasă mai puțin influențați de marketing și propagandă și am prefera, în schimb, să urmărim emisiuni științifice, chiar cu efortul de a ne completa educația pe parcurs, aceasta s-ar constitui într-o schimbare reală de paradigmă. S-ar înlocui cultivarea emoțiilor, cu cea a rațiunii și înțelegerii fenomenelor. De ce le preferăm pe primele? Fiindcă e mai comod? Nu uitați că încă mai există Teleenciclopedia și Magazin – săptămânal cultural științific!
Apropo de emisiunile de acest tip și de publicații, ele au relatat despre un fenomen care s-a numit mica era glaciară, din intervalul 1250 – 1850. Atunci nu circulau automobile, nu fumegau coșurile fabricilor și nu decolau avioane și nave spațiale, dar cu toate acestea a avut loc o modificare bruscă a temperaturii terestre.
Dacă ne-am lasă mai puțin influențați de marketing și propagandă și am prefera, în schimb, să urmărim emisiuni științifice, chiar cu efortul de a ne completa educația pe parcurs, aceasta s-ar constitui într-o schimbare reală de paradigmă.
Apelând la Wikipedia se poate afla că mica eră glaciară a produs ierni foarte friguroase în multe locuri din lume.
La jumătatea secolului XIX, avansul ghețarilor din Alpi a distrus sate întregi. Tamisa și canalele olandeze înghețau des iarna și ofereau posibilitatea de a se patina și a fi traversate. Ghețarii din Islanda au făcut imposibil accesul la porturile insulei. Iar Danemarca a uitat complet de Groenlanda și a găsit-o nelocuită pe la 1500.
În Etiopia și Mauritania stratul de zăpadă se plasa mult mai jos, iar Timbuktu, din vecinătatea zonei sahariene, ajunsese să fie frecvent inundat de Niger. În China cultivarea portocalelor a fost abandonată. Și în iarna 1607 – 1608 gheața s-a menținut pe Lacul Superior din America de Nord până în iunie. În timp ce, în 1780, portul New York a înghețat atât de tare încât se putea traversa pe jos între Manhattan și Staten Island.
Mica eră glaciară e bine reprezentată în operele de artă ale vremii. Dar când spunem opere e bine să nu ne rezumăm doar la tematica tablourilor, ci să ne uităm și la instrumentele lutierilor din Cremona. De ce sunt viorile Stradivarius sau Guarneri atât de căutate? Fiindcă nimeni nu mai știe de 300 de ani să fabrice niște instrumente cu un sunet atât de profund. De ce se întâmplă asta? Deoarece dincolo de substanțele cu care au fost tratate, specialiștii atrag atenția asupra compoziției lemnului de molid și arțar din care sunt confecționate, ce provin din mica eră glaciară.
Oamenii de știință au identificat două cauze majore pentru mica eră glaciară: scăderea activității solare și creșterea activității vulcanice. Iată că în acest caz, când oamenii se deplasau cu căruța sau direct pe cal, discutăm de o influență exterioară. La fel cum poate fi și acum, când răspunsul pentru o astfel de problematică e dat de adaptabilitate.