Share

„TGV-ul viitorului”, testat în Cehia înainte de a intra în dotarea SNCF

În timp ce autoritățile din România se chinuiesc de ani buni să achiziționeze câteva trenuri, Alstom testează o nouă ramă de mare viteză în Cehia. Aceasta va intra în dotarea căilor ferate franceze – SNCF în 2024.

Compania Alstom a prezentat în toamna anului trecut ceea ce oficialii săi numesc „TGV-ul viitorului”, iar în această lună rama a început o serie de teste pe rețeaua feroviară din Cehia.

Alstom TGV-M, cunoscut și sub numele de Avelia Horizon, este o ramă de mare viteză produsă în proporție de 97% din materiale reciclabile, are emisii de CO2 cu 27% mai mici decât predecesoarea sa aflată acum în operare și asigură o capacitate de transport majorată cu circa 20%, de la 634 de persoane la 740.

În plus, grație unei modularități crescute, numărul de vagoane, precum și dotările interioare din acestea pot fi ajustate cu ușurință în funcție de nevoile operatorului.

Aerodinamica îmbunătățită permite noului tren să se deplaseze cu viteze de până la 320 km/h.

Noile trenuri TGV M sunt proiectate pentru călătorii mai lungi și, totuși, cât se poate de confortabile. Pentru asta, suprafața vitrată a fost majorată față de versiunile anterioare, ferestrele mai oferind acum vederi panoramice, iar la bord va fi disponibilă o rețea 5G. Iluminarea ambientală din vagoane se adaptează la intensitatea luminii naturale.

Proiectanții s-au gândit, desigur, și la persoanele cu dizabilități care, pentru prima dată într-un TGV, pot avea acces complet independent printr-o platformă de ridicare pivotantă.

Aflat în prezent în teste în zona Velim din Cehia, acolo unde poate opera la viteze de peste 200 km/h, noul TGV-M va depăși această fază în șase luni pentru a intra într-o nouă etapă care prevede verificarea comportamentului în timpul deplasării la viteze mari și în condiții meteo diferite. O altă etapă de testare va avea loc pe căile ferate din Franța, acolo unde trenul se va deplasa cu 320 km/h. În total, testele prin care a trecut deja și va mai trece TGV-M au o durată de 350 de săptămâni.

Chiar dacă până la finalizarea completă a testelor mai sunt luni bune, Alstom a dezvăluit că principalul său client, SNCF-ul francez, a comandat deja 115 trenuri în valoare de circa 3,3 miliarde de euro. Un calcul rapid arată că prețul unei rame depășește 28,6 milioane de euro.

Dintre cele 115 trenuri dea comandate, SNCF estimează că, începând cu 2024, 100 vor fi utilizate pe rutele interne din Franța, în timp ce restul vor deservi trasee internaționale.

Citește și:

Leave a Comment