Share

APIA își schimbă componența și țintește „nevoia de mobilitate”

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) are un nou Consiliu Director care va superviza extinderea entității către „noul univers auto ce explorează automobilul, dar și toate celelalte componente legate de nevoia de mobilitate”.

În cadrul unei adunări generale a membrilor săi desfășurată pe 15 septembrie 2022, eveniment considerat „istoric prin prisma deciziilor importante care au fost adoptate”, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), a decis să adopte o nouă viziune „devenind organizația noului univers auto ce explorează automobilul dar și toate celelalte componente legate de nevoia de mobilitate fundamentală a omului contemporan”.

Aflată în plin proces de restructurare după ce mai multe companii din industria auto, printre care Porsche România și Toyota România, au părăsit anul trecut organizația, APIA a început un nou drum, căutând să își extindă aria de acoperire nu doar către companiile auto, ci și către serviciile conexe.

Astfel, conform oficialilor săi, „APIA devine organizația mobilități pentru piața românească și își propune să devină motorul ce conduce jucătorii din industria auto și instituțiile statului în demersul lor de transformare și tranziție către un nou model de business centrat pe protecția mediului și o piață «verde».

Mai exact, APIA susține că își asumă responsabilitatea găsirii celor mai bune metode pentru ca piața românească să facă față cât mai bine noilor evoluții si provocări ce vor apărea în domeniul auto și cel al energiilor nepoluante, prin menținerea unui canal de comunicare și colaborare strâns între toate componentele acestui sistem dinamic.

„După Adunarea Generală APIA, un moment istoric în organizația noastră, am intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, care repoziționează APIA ca o organizație a întregii mobilități din piața românească, ce își propune să militeze pentru valorile evoluției către un «viitor verde». APIA va întări relația cu autoritățile statului pentru a da pieței și consumatorului șansa să evolueze în același ritm cu Europa care se pregătește pentru anul 2035, când vor fi vândute doar automobile cu emisii zero (ZEV), definit de UE ca «fit for 55», inițiativă care a fost votată de Parlamentul European și adoptată de Consiliul European. Este un proces de lungă durată, dificil, pe care APIA nu doar că-l va monitoriza, dar va face toate eforturile pentru a-l coordona spre succes, atât din perspectiva membrilor APIA (operatorii din lumea mobilității) cât și pentru consumatorul roman de servicii și produse de mobilitate”, a declarat Dan Vardie, președintele APIA.

Ca urmare a extinderii către alte domenii de activitate decât cel al producție și comercializării de mașini, asociația înglobează noi membri printre care se numără firme din domenii ca asigurări, finanțare, componente auto, organizare de evenimente, studii de piață, etc. În componența APIA intră acum companii precum Crominvent, Falcon Electronics, Lukoil Lubricants, Total Energies Marketing, Allianz Țiriac Asigurări, Audatex Services, Impuls Leasing, New Kopel, Romexpo sau SGS.

În aceeași adunare generală care a consfințit noua direcție a APIA, a fost ales și un nou consiliu director din care fac parte Dan Vardie, președinte APIA, Mihai Ivănescu (Premium Auto), prim vicepreședinte, Claudia Iordache (MHS Truck & Bus), Silviu Preoteasa (Midocar), Răzvan Antoniu (M Car Trading), Andrei Iacob (Trust Motors), Dan Chitaru (Kia RomAuto) și Bogdan Barbu (Crominvent).

În afara APIA, industria auto românească este reprezentată la nivel de organizație patronală și de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) entitate care grupează ambii producători auto prezenți cu uzine în țara noastră – Dacia și Ford – precum și zeci de companii din industria producătoare de piese și componente auto. La nivel internațional, în timp ce APIA este membră OICA (Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile), ACAROM este membră a Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Citește și:

Leave a Comment