Share
Șefii Stellantis au anunțat restructurarea rețelei de dealeri

Șefii Stellantis au anunțat restructurarea rețelei de dealeri

Pentru a continua planul de integrare a mărcilor sale în noua entitate și pentru a realiza planul prezentat acționarilor, șefii Stellantis demarează o reorganizare a rețelei de concesionari.

Într-o perioadă caracterizată de volatilitate și de necesitatea concentrării activităților pentru a genera fluxuri de numerar, nașterea grupului Stellantis prin reunirea sub aceeași umbrelă a francezilor de la PSA Peugeot Citroen și a italo-americanilor de la Fiat Chrysler Automobiles (FCA), a fost prezentată acționarilor ca o sursă de economii și profit.

Pe lângă colaborarea mai intensă între mărcile grupului, o altă promisiune făcută acestora este realizarea unor economii anuale de 5 miliarde de euro, 7% din sinergiile așteptate provenind reorganizarea operațiunilor de vânzare și cheltuieli generale.

În acest context noul grup Stellantis a anunțat că va negocia noi contracte cu dealerii, acestea urmând a intra în vigoare în vara anului 2023. Restructurarea dealerilor are loc odată cu încercarea de a anticipa modificările de reglementare pentru vânzările de autoturisme în Uniunea Europeană și cu cea de a adapta rețeaua de distribuție la epoca electrificării accelerate și creșterea vânzărilor online.

Conform oficialilor Stellantis, „canalele Omni, inclusiv modelul de vânzare online, au schimbat tiparele de cumpărare ale clienților. Acest mediu, împreună cu viitoarele BER (reglementări UE) așteptate în 2023 vor duce la modificări ale contractelor și standardelor actuale de distribuție”.

„Clienții vor beneficia de o abordare multi-brand și multi-canal cu o gamă mai largă de servicii”, au adăugat aceștia.

Deocamdată nu sunt cunoscute clauzele contractuale care vor fi negociate cu dealerii care reprezintă acum mărcile Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Citroen, Dodge, DS, Fiat, Fiat Professional, Jeep, Lancia, Maserati, Mopar, Opel, Peugeot, Ram, Vauxhall, însă anunțul a stârnit interesul CECRA (Asociația Europeană a Dealerilor și Reparatorilor Auto).

Reorganizarea distribuției Stellantis, sub lupa CECRA

„Grupul (n.n. – Stellantis) își reorganizează distribuția și a notificat cu doi ani înainte toți partenerii săi de vânzări și servicii. Planifică să construiască un model de distribuție multi-brand pe care îl va lansa în iunie 2023. Dealerii au fost deja contactați doar în unele cazuri. Nu există nicio scrisoare de intenție. Reprezentanții organizațiilor de dealeri vor fi abordați și vor fi implicați activ în dezvoltarea viitoarelor planuri și strategii de vânzare. În ultimii ani, producătorul a realizat parțial fuziunea rețelelor Peugeot și Citroen cu cele ale Opel. Noua rețea de distribuție va fi selectată pe baza unor elemente și criterii cheie”, au anunțat cei de la CECRA neuitând să includă în mesaj și o atenționare.

Aceasta vizează o decizie a Curții Supreme din Austria care a interzis recent mărcii Peugeot să reglementeze bonusurile oferite dealerilor de sondaje de satisfacție a clienților și, de asemenea, să subveționeze vânzările realizate prin reprezentanțele proprii.

„CECRA și toți dealerii din Europa au luat act de decizia Curții Supreme care ar trebui luată în considerare împreună cu noile norme UE pentru a deschide calea către un model de distribuție echilibrat între dealeri și rețelele proprii ale producătorilor după iunie 2023”, punctează CECRA.

Trebuie menționat că decizia despre care vorbesc cei de la CECRA a fost o urmare a unui îndelungate dispute juridice între dealerul austriac al mărcii Peugeot, Büchl, și divizia Peugeot Austria a PSA. În acest proces, Büchl a arătat că reprezentanța Peugeot abuzează de puterea sa pe piață și încalcă legea concurenței.

Grupul Stellantis este reprezentat în România de importatorul Trust Motors, care gestionează mărcile Citroen, DS, Peugeot și Opel și de compania AutoItalia care are în subordine mărcile Abarth, Alfa Romeo, Fiat, Fiat Professional, Jeep și Maserati.

Citește și:

Leave a Comment