Share
SUA aprobă modernizarea avioanelor F-16 ale armatei române. MApN cumpără o nouă escadrilă

SUA aprobă modernizarea avioanelor F-16 ale armatei române. MApN cumpără o nouă escadrilă

Departamentul de Stat din SUA și-a dat acceptul pentru ca avioanele F-16 cumpărate de România să poată primi noi tehnologii. Ministrul Apărării anunță achiziția unei noi escadrile.

Odată cu livrarea, la începutul lui noiembrie, a două noi aernoave F-16 din totalul celor 17 cumpărate de România de la armata portugheză, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a anunțat și aprobarea unui program de modernizare a escadrilei românești.

Citește și:
Armata Română are Piranha V. Primele 36 de transportoare blindate ajung la Scorpionii Roșii

Conform DSCA (Defense Security Cooperation Agency), „guvernul României a solicitat achiziționarea unui pachet de modernizări la avionică, software, echipamente de comunicații, auxiliare pentru navigație și cabina de pilotaj a flotei sale de avioane MLU Block 15 F-16, împreună cu suport logistic suplimentar. Pachetul propus va îmbunătăți capacitatea României de a face față amenințărilor actuale și viitoare prin modernizarea escadrilei sale pentru a îndeplini cerințele de interoperabilitate cu sistemele de comunicații criptate utilizate de forțele NATO. Această capacitate sporită de comunicații sigure va ajuta România în apărarea sa și a personalului SUA staționat acolo. România a demonstrat un angajament financiar semnificativ pentru modernizarea armatei sale, ceea ce va spori și mai mult interoperabilitatea sa cu NATO”.

De asemenea, conform publicației specializate Jane`s Defence modernizarea va cuprinde dotarea avioanelor F-16 cu sistemul GPS LN-260, cu cel radio MIDS JTRS, dar și cu sistemul de identificare al aeronavelor prietene sau inamice AN / APX-126 IFF. Tot în pachetul aprobat de Departamentul de Stat avioanele F-16 românești vor avea sistem radio ARC-210, aplicații criptografice KIV-78, alte dispozitive securizate pentu comunicații, navigație și criptare și software-ul Joint Mission Planning System (JMPS).

România dorește încă o escadrilă F-16

Pe lângă modernizarea celor 17 aeronave deja cumpărate de România – ultimul dintre acestea urmând să sosească în primăvara lui 2021 – ministrul Apărării Naționale a declarat că în prezent este analizată posiblitatea achiziției „în perioada imediat următoare” a încă unei escadrile de avioane de luptă. „În funcție de disponibilitatea pe care o putem identifica la statele care doresc să vândă avioane vom demara cât se poate de repede procesul de achiziție”, a explicat Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale.

Așa cum rezultă din anunțul minsitrului, cea de-a doua escadrilă românească va fi compusă tot din avioane deja aflate în uz în cadrul altor armate NATO. De altfel, pentru că nici cu două escadrile F-16 spațiul aerian al României nu ar fi suficient de bine acoperit, vor rămâne în funcțiune și cunoscutele și bătrânele avioane de luptă MiG 21 LanceR. Cele circa 30 de aeronave de acest tip deținute de România sunt în funcțiune de peste 40 de ani și au fost modernizate recent.

Deși nu este încă o informație oficială, se pare că pentru a putea găzdui o nouă escadrilă, pe lângă baza aeriană 86 de la Borcea se află în derulare modernizarea bazei 71 de la Câmpia Turzii.

Citește și:

Leave a Comment