Share
Alte două aeronave F-16 în dotarea Forțelor Aeriene Române. Încă trei vor sosi în următoarele luni

Alte două aeronave F-16 în dotarea Forțelor Aeriene Române. Încă trei vor sosi în următoarele luni

Grație noilor avioane de luptă F-16, flota de astfel de aeronave a României a ajuns la 14, iar la începutul lui 2021 va urca la 17.

Primele două aeronave F-16 Fighting Falcon dintr-un nou lot de cinci care vor intra în dotarea Forţelor Aeriene Române au sosit ieri din Portugalia la Baza 86 Aeriană de la Borcea.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță cu această ocazie că următoarele două avioane de luptă vor fi livrate până la sfârşitul acestui an, iar ultima aeronavă în primul trimestru al anului 2021.

Cele cinci noi aeronave sunt în configuraţie M5.2, ca şi celelalte 12 care se află deja în dotarea Armatei României.

După ce întregul lot de cinci noi avioane va ajunge în ţară, toate cele 17 aparate de zbor F-16 Fighting Falcon ale României vor trece printr-un program de modernizare la standardul M6.5R.

Potrivit MApN, achiziţia a încă cinci aeronave F-16 Fighting Falcon şi a pachetului de bunuri şi servicii aferent va asigura creşterea securităţii României prin executarea permanentă a apărării spaţiului aerian naţional/NATO, pe timp de pace şi în situaţii de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliţie Aeriană (SLP-PA), sub comanda NATO, în conformitate cu angajamentele asumate.

10 avioane IAR 99, modernizate la Craiova pentru viitorii piloți F-16

Așa cum LifeNews.ro anunța încă din luna februarie a acestui an, tot ieri a fost semnat contractul prin care Fabrica de Avioane Craiova va moderniza 10 aeronave IAR 99 SN din dotarea MApN, pe care se vor antrena viitorii piloţi de F16.

Valoarea totală a contractului este de aproximativ 275 milioane lei şi are o durată de realizare de 48 de luni. Primul avion ar urma să intre în teste după 22 de luni, iar la finalul celor patru ani vor fi modernizate zece avioane, pe care piloţii din Forţele Aeriene Române se vor antrena pentru a putea face trecerea pe avioane supersonice F-16.

Totodată, prin acest program, piloţii vor putea fi pregătiţi pentru antrenamentul de luptă şi pentru sprijin aerian în acţiuni militare concrete.

Prezent la semnarea contractului, premierul Ludovic Orban a declarat că „România a aprobat un program de înzestrare în valoare de peste 90 de miliarde, pe zece ani, un program care să asigure României toate capacităţile de apărare, să permită Armatei Române să fie pregătită în orice moment să facă faţă oricărei situaţii”.

Citește și:

Leave a Comment