Share
Oficiali Renault: De ce este Dacia Spring o adevărată revoluție pe piața mașinilor electrice

Oficiali Renault: De ce este Dacia Spring o adevărată revoluție pe piața mașinilor electrice

Într-o discuție cu jurnaliștii români specilizați în domeniul auto, la care a luat parte și LifeNews.ro, mai mulți oficiali Renault au dezvăluit noi detalii despre Dacia Spring, modelul prezentat drept „o revoluție pe piața mașinilor electrice”.

Prezentarea primului vehicul electric din istoria mărcii Dacia a dat naștere unor vii dispute printre români. În timp ce unii consideră modelul Dacia Spring extrem de interesant pentru prețul său estimat la mai puțin de 18.000 de euro, alții acuză autonomia redusă, puterea mică a motorului și detaliile interioare fără sclipire.

În acest context, mai mulți oficiali ai grupului francez, printre care Marc Suss – directorul programului Global Access (n.n. – Dacia) și Mihai Bordeanu – directorul de marketing al mărcii Dacia în cadrul grupului Renault, au discutat aseară cu câțiva jurnaliști români specializați în industria auto.

Pe lângă datele deja cunoscute de la prezentarea modelului care a avut loc cu doar două zile în urmă și despre care ați putut citi pe LifeNews.ro, oficialii grupului Renault au menționat noi informații menite să susțină ideea că avem de-a face cu „o revoluție pe piața mașinilor electrice”.

Mașină de oraș fără mari pretenții, dar cu un preț estimat imbatabil

Așa cum Logan a uimit industria auto în 2004, atunci când grupul francez a dovedit că în Europa poate fi comercializată o mașină de circa 6.000 de euro, și a generat o luptă lungă și fără succes a altor grupuri precum Volkswagen, PSA sau Fiat pentru a produce și comercializa cu succes propriul vehicul „low-cost” și cum SUV-ul Duster a arătat ulterior că un astfel de vehicul – chiar și cu tracțiune integrală – poate coborâ mult sub plafonul de 15.000 de euro, Dacia Spring poate avea darul de a schimba din temelii zona mașinilor accesibile de pe piața auto. Asta pentru că, până acum nicio mașină electrică nu a putut fi comercializată în Europa, îndeplinind toate standardele impuse de autorități cu un preț sub 18.000 de euro.

Este important de menționat pentru a înțelege contextul actual că prețul minim pentru un vehicul electric care să găzduiască cel puțin patru persoane a fost atins la începutul acestui an de Skoda Citigo e-iV, vehicul care costa în primăvară 19.990 de euro. Atenție, vorbim despre o mașină cu o baterie de 32,3 kW, un motor care dezvolta 83 CP și o autonomie 250 km în care puteau călători patru persoane. Vorbim la trecut despre acest vehicul pentru că el a fost deja scos din producție de grupul Volkswagen. Alte mașini electrice cu prețuri reduse, dar mai mari decât Skoda Citigo e-iV, sunt Volkswagen e-Up!, și smart fortwo electric. În rest, orice mașină 100% electrică disponibilă pe piață are un preț de bază care depășește 30.000 de euro.

Pentru comparație, noul Spring are o baterie de 26,8 kWh, un motor de 44 CP și o autonomie de 225 km.

„Am spus deja că Dacia Spring va fi cea mai accesibilă mașină electrică din Europa. Nu putem spune mai mult. Dacă am compara Dacia Sping cu un model similar cu motor convențional ați vedea că diferența poate fi recuperată în doi – trei ani din banii pe care clienții nu îi mai dau pe benzină. Curentul electric e mult mai ieftin decât benzina. În Franța, de exemplu, o încărcare completă a bateriilor lui Spring ar costa doar cinci euro. Deci poți merge 200 de kilometri cu această mașină plătind mai puțin de 5 euro (n.n. – cca. 25 de lei). În schimb, pentru 200 de kilometri parcurși cu Sandero ar trebui plătiți circa 22 de euro”, a explicat Marc Suss, directorul programului Global Access din grupul Renault.

Dacia Spring Electric

Unii consideră, de asemenea, că 44 CP sunt mult prea puțini pentru o deplasare în condiții optime. Ei bine, având în vedere că vorbim despre un vehicul cu o greutate de doar 955 kg destinat în special zonelor urbane, puterea mică se poate dovedi mai mult decât suficientă. Mai ales că în cazul mașinilor electrice cuplul este instantaneu ceea ce înseamnă că pornirea de pe loc sau depășirile nu vor fi o problemă. În plus, o putere redusă generează un consum mai mic de energie și, astfel, este extinsă autonomia.

O mașină „made in China”

Dacia Spring este produsă în China într-o uzină a alianței Renault – Nissan – Mitsubishi. Din nefericire acest „detaliu” este într-adevăr dazamăgitor pentru români. Dar nu pentru că mașina nu este fiabilă – asta nu știm încă – ci pentru că industria românească nu beneficiază de avantajele generate de asamblarea unui vehicul electric. Puține țări din lume se pot mândri cu uzine care produc mașini 100% electrice.

Tot în acest context, oficialii Renault susțin că în privința siguranței nu ar trebui să ne facem probleme.

„Pentru Dacia Spring am ales ceea ce e mai bun din trei zone: o platformă a Alianței, ingineria Renault cu tot know-how-ul aferent în materie de vehicule electrice și China, țara în care se vând circa 60% dintre mașinile electrice ale lumii”, a explicat Marc Suss adăugând și că „în privința siguranței oferită de mașină am avut discuții similare și cu Dacia Sandero. Vă pot asigura că siguranța pasivă a acestor mașini este la cel mai înalt nivel. În schimb, nu vrem să exagerăm cu sistemele electronice de siguranță care sunt apreciate de EuroNCAP pentru că acestea ar duce la o creștere a complexității vehiculului și la un preț mai mare. Dar să nu uităm că mașina are o caroserie rigidă, șase airbag-uri, frânare de urgență, ASR, ESP, sistem eCall, adică toate echipamentele obligatorii. Nu țintim însă patru sau cinci stele după noul protocol EuroNCAP care presupune o mulțime de sisteme electronice. Asta nu înseamnă că Dacia Spring nu e o mașină sigură. Sunt diferențe din punct de vedere structural între Dacia Spring și Renault K-ZE. Mașina a fost adaptată pentru piața europeană și are multe modificări, aici intrând lonjeroane mai solide, ranforsări ale caroseriei și multe altele”.

Dacia Spring ar putea fi asamblată în Europa

Totodată, românul Mihai Bordeanu, director de marketing al mărcii Dacia în cadrul grupului Renault, a explicat că „noua Dacia Sping este dezvoltată de grupul Renault pe o platformă comună a Alianței Renault – Nissan – Mitsubishi, iar producția a fost alocată uzinei din China. Așa cum știți, China este cea mai mare piață pentru mașini electrice la nivel mondial, are un ecosistem compet dezvoltat pentru așa ceva. Componentele de acolo au un foarte bun raport calitate/preț și știm cu toțiii că la Dacia exact asta căutăm. În plus, timpul de transformare al unei idei în vehicul de serie este foarte scurt acolo, iar asta ne-a ajutat să aducem Dacia Spring pe piața europeană mult mai repede”.

El a menționat și că „dacă Dacia Spring va fi produs în Europa rămâmne de văzut. Depinde de succesul acestei mașini aici, de strategia grupului. Pentru moment nu există un plan de a produce Dacia Spring în Europa. Dar nimic nu e imposibil”.

Rețeta Renault Zoe și wallbox-ul Dacia

Deși Renault Zoe face parte dintr-o cu totul altă categorie de preț francezii par să extindă o parte din rețeta sa de succes asupra noului Dacia Spring. Să nu uităm că, în Europa, Zoe este liderul pieței vehiculelor electrice, iar principalul său concurent în acest sens este, deocamdată, doar Tesla Model 3. În curând în lupta pentru prima poziție a vânzărilor va intra și Volkswagen ID.3, vehicul care a ajuns pe piață cu doar câteva luni în urmă.

Citește și:
Electric România, povestea neromanțată a mașinilor electrice de pe piața românească în 2020 (II)

Revenind, rețeta Zoe va fi utilizată și la Dacia Spring în cazul cablurilor de încărcare. „Cablul de alimentare AC va fi opțional pentru toate variantele Dacia Spring. Nu putem anunța încă prețul lui, dar vă rog să ne credeți că, atâta timp cât mașina va fi cea mai accesibilă de pe piață, la fel se va întâmpla și cu acest cablu. Acest cablu este doar opțional pentru că ne așteptăm ca majoritatea clienților persoane fizice să încarce mașina, noaptea, la priza casnică. Și nu trebuie să îi obligăm să plătească pentru acest cablu. La o priză casnică normală se pot încărca bateriile până la 80% – adică un regim normal, pentru că niciodată nu vor fi golite complet din experiența noastră – în zece ore și jumătate (n.n. – în cazul Skoda Citigo e-iV același lucru se poate face în 12 ore). Iar cablul pentru priza casnică se află în dotarea standard pe toate versiunile Dacia Spring. În cazul unei încărcări la o priză DC (CCS) de 50 kW sau mai mult mașina va trage doar 30 kW. Asta înseamnă că bateriile se vor încărca până la 80% în mai puțin de o oră”, a detaliat Marc Suss.

Mihai Bordeanu a dezvăluit și că „va exista, desigur, și in wallbox Dacia pentru cei care doresc să încarce acasă mai rapid decât la priza normală, casnică”.

Totuși, nedumeriți de alegerea Renault de a instala sisteme de alimentare DC pentru doar 30 kW în contextul în care prizele de acest tip (CCS) permit chiar 50 kW și că încărcarea la prizele AC publice va putea fi făcută cu doar 7,4 kW deși acestea pot oferi până la 22 kW, a solicitat detalii și am aflat de la Mihai Bordeanu că „am ales să utilizăm încărcarea DC la 30 kW și pe cea AC la 7,4 kW sau la priză casnică pentru că țintim un anumit tip de clienți. Considerăm că mulți clienți ai Daciei Spring își vor încărca mașina acasă peste noapte, iar firmele de car-sharing vor folosi prizele DC. Cu 22 de kW, Zoe era oarecum singură în spectrul mașinilor electrice”.

Dacia Spring – trei mașini, nu una

Mihai Bordeanu a explicat și că Dacia Spring acoperă trei modele de mobilitate. „Vom lansa mai întâi mașina pentru companiile de car-sharing în primăvara anului viitor pentru că astfel foarte mulți oameni vor călători cu Dacia Spring și vor ști astfel ce oferă. Avem nevoie de opiniile unor potențiali clienți din Europa cât de repede posibil și astfel ne atingem scopul. Și nu vom colabora doar cu o companie de car-sharing, ci cu cât de multe vom putea. Apoi, în septembrie 2021 vom putea comercializa și versiunea destinată persoanelor fizice, iar spre sfârșitul anului pe cea de transport al mărfurilor. Deci oferim trei modele de mobilitate. Vom avea un program de precomenzi pentru persoanele fizice care va începe, probabil, în luna martie a anului viitor”, a încheiat directorul de marketing al mărcii Dacia din cadrul grupului Renault.

Citește și:

Leave a Comment