Share
Toate detaliile despre a treia generație Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway

Toate detaliile despre a treia generație Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway

Automobile Dacia a anunțat în această dimineață toate detaliile tehnice ale celei de a treia generații a modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway.

Cu a treia generație a modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway, Dacia reînnoiește simultan trei din modelele sale emblematice și redefinește automobilul practic.

Noua Dacia Logan afișează un design cu linii fluide, datorat în mare măsură înclinării mai accentuate a parbrizului, dar și noilor proporții ale vehiculului (înălțime mai mică, lungime mai mare cu 3,6 cm, un ampatament mai lung, o consolă spate mai scurtă). Linia ușor descendentă a pavilionului, cu antena radio amplasată în partea din spate a acestuia, precum și efectul generat de îngustarea graduală a geamurilor laterale conferă vehiculului un aspect dinamic. O serie de elemente estetice ale Noului Logan se regăsesc și pe noile Sandero și Sandero Stepway, printre acestea figurând semnătura luminoasă în formă de Y, ecartul redus între roți și pasajele acestora, precum și noul design al mânerelor de uși.

Noul Sandero beneficiază de un aspect robust pus în evidență de flancurile bine marcate și de pasajele roților generos dimensionate. Personalitatea mașinii este completată de profilul cu linii fluide, ale cărui repere vizuale sunt reprezentate de parbrizul mai înclinat și de noua formă a pavilionului, aplecat ușor spre spate și a cărui înălțime este mai mică față de cea a modelului precedent. Deși garda la sol a rămas neschimbată, Noul Sandero pare mai puțin înalt, mai stabil și mai „așezat”, datorită ecartamentului ușor mărit și a roților bine dimensionate în raport cu pasajele acestora.

Noul Sandero Stepway este ușor de identificat datorită capotei specifice, cu bosaje proeminente precum și a ornamentelor cromate dispuse deasupra proiectoarelor de ceață. Denumirea modelului este vizibilă sub forma unei monograme amplasate în partea inferioară a calandrului. Barele față și spate integrează un scut de protecție a cărui culoare este impregnată în material, astfel încât aspectul său nu este afectat de micile zgârieturi.

Spiritul Dacia se regăsește și într-o serie de inovații utile precum barele de pavilion ale modelului Sandero Stepway, care se pot transforma în bare transversale. Un sistem ingenios și ușor de utilizat, care este disponibil opțional sau în echiparea de serie, în funcție de versiune.
Blocurile optice față și spate ale celor trei modele inaugurează noua semnătură luminoasă în formă de „Y” a mărcii Dacia. Datorită acesteia, ele beneficiază de o identitate puternică. Atât în față cât și în spate, blocurile optice sunt reunite de o nervură orizontală, care accentuează impresia de lățime mai mare a vehiculelor. Proiectoarele de tip LED, cu aprindere automată pe toate nivelele de echipare, oferă o mai bună vizibilitate pe timp de noapte.

Noutăți importante în habitaclu

Interiorul face un mare salt înainte pe toate planurile. Cele trei modele dispun de o planșă de bord care oferă o ergonomie mai bună și beneficiază de materiale noi și de calitate. Ambianța generală este mai modernă iar gradul de confort înregistrează un net progres datorită noului profil al scaunelor și posibilităților de ajustare a poziției la volan. Dacia propune, totodată, un nou sistem Media Control care permite utilizarea radio-ului și a navigației direct pe smartphone-ul instalat într-un locaș aflat în partea superioară a planșei de bord. Acest sistem este completat pe versiunile superioare de sistemele Media Display și Media Nav, care dispun de un ecran specific pe consola centrală.

În plus, cele trei modele oferă avantajul deja recunoscut al automobilelor Dacia: un spațiu interior record pentru segmentul de gamă din care fac parte. Astfel, chiar dacă dimensiunile exterioare sunt practic neschimbate față de generația precedentă, spațiul interior, volumul portbagajului și numărul spațiilor de depozitare sunt în real progres.

Noi echipamente de siguranță

Datorită platformei modulare CMF, Noile Logan, Sandero și Sandero Stepway beneficiază de o structură ranforsată care oferă, alături de cele 6 airbag-uri disponibile în serie, un plus de siguranță. Noua arhitectură electronică permite instalarea unor noi sisteme de asistență la conducere, printre care frânarea activă de urgență – AEB (Active Emergency Brake) și apelul de urgență în caz de accident.

Cutie de viteze automată CVT pentru Dacia Logan și Sandero

Noile Logan, Sandero și Sandero Stepway dispun de motorizări mai eficiente iar noua platformă modulară și profilul aerodinamic ameliorat asigură mai multă plăcere la volan în condițiile unui consum redus și al unor emisii scăzute. Gama de motoare cuprinde, alături de propulsoarele pe benzină, o versiune cu alimentare mixtă benzină/GPL (cunoscută sub denumirea ECO-G), soluție simplă, fiabilă și economică. În plus, este disponibilă noua cutie de viteze automată CVT.

„Cu această nouă generație, Dacia reînnoiește cele trei modele emblematice care alcătuiesc oferta sa în segmentul B. Cu design-ul contemporan care exprimă robustețe și dinamism și cu echipamentele lor moderne, cu platforma CMF și motorizările eficiente încorporând ultimele inovații ale Alianței, Noile Logan, Sandero și Sandero Stepway oferă mai mult spațiu interior, mai mult confort, mai multă siguranță și mai multă plăcere la volan. Întrucât răspund nevoilor reale ale clienților noștri, ele reprezintă materializarea perfectă a ADN-ului Dacia : mașini care oferă ceea ce contează la cel mai bun preț”, a declarat Mihai Bordeanu, director de marketing al Dacia.

Dacia Logan, chiar mai încăpător

Noua Dacia Logan afișează un design cu linii fluide, datorat în mare măsură înclinării mai accentuate a parbrizului, dar și noilor proporții ale vehiculului (înălțime mai mică cu 1 cm, lungime mai mare cu 3,6 cm, un ampatament mai lung, o consolă spate mai scurtă).

Linia ușor descendentă a pavilionului, cu antena radio amplasată în partea din spate a acestuia, precum și efectul generat de îngustarea graduală a geamurilor laterale conferă vehiculului un aspect dinamic.

Dacia Logan este o mașină de familie care are grijă de ocupanții săi. Spațiul disponibil la nivelul genunchilor pentru pasagerii din spate câștigă 42 mm și devine astfel unul din cele mai generoase de pe piață pentru un vehicul din acest segment. Spătarele scaunelor din față dispun de măsuțe rabatabile, similare celor disponibile pe spătarul fotoliilor din avioane. Lungimea măsuțelor poate fi reglată cu 70 mm, adaptându-se astfel nevoilor fiecărui ocupant.

Dacia Logan dispune de unul din cele mai încăpătoare portbagaje de pe piață în segmentul B sedan, având o capacitate de 528 de litri, cu 18 litri mai mult față de modelul precedent. Spre comparație, acest volum este mai mare cu 200 de litri față de cel oferit de Noul Sandero. Accesul la spațiul de bagaje este mai ușor datorită coborârii cu 19 mm a pragului de încărcare.
În toate nivelele de echipare, Noul Logan dispune în serie de închidere centralizată, de sistem de deschidere a capotei portbagajului de la distanță fie cu ajutorul unui buton de pe cheia de contact fie a cardului mâini-libere. Închiderea portbagajului este manuală.

Sandero, un hatchback dinamic

Noul Sandero beneficiază de un aspect robust pus în evidență de flancurile bine marcate și de pasajele roților generos dimensionate. Personalitatea mașinii este completată de profilul cu linii fluide, ale cărui repere vizuale sunt reprezentate de parbrizul mai înclinat și de noua formă a pavilionului, aplecat ușor spre spate și a cărui înălțime este cu 1 cm mai mică față de cea a modelului precedent. Deși garda la sol a rămas neschimbată (133 mm în sarcină), Noul Sandero pare mai puțin înalt, mai stabil și mai „așezat”, datorită ecartamentului ușor mărit și a roților bine dimensionate în raport cu pasajele acestora.

Blocurile optice față și spate ale celor trei modele inaugurează noua semnătură luminoasă în formă de „Y” a mărcii Dacia. Datorită acesteia, Noul Sandero beneficiază de o identitate puternică. Atât în față cât și în spate, blocurile optice sunt reunite de o nervură orizontală, care accentuează impresia de lățime mai mare a vehiculelor.

Farurile de tip LED, cu aprindere automată pe toate versiunile de echipare, asigură o vizibilitate superioară (fasciculul de lumină fiind cu 37% mai lung și cu 9% mai lat).

Mânerele ușilor au de acum o formă mai ergonomică și sunt mai ușor de utilizat. Comanda de deschidere a portbagajului este plasată în partea inferioară a hayonului, oferind un plus atât în materie de aspect practic, cât și din punct de vedere estetic. Noua formă a ușilor și a oglinzilor retrovizoare asigură vehiculului un coeficient aerodinamic mai bun și contribuie la diminuarea nivelului de zgomot perceput de ocupanți. La interior, se remarcă forma inedită a aeratoarelor, precum și tabloul de bord cu inserții specifice. Calitatea percepută face un mare pas înainte, îmbinând aspectul util cu agreabilul.

Sandero Stepway mizează pe design

Noul Sandero Stepway este ușor de identificat datorită capotei specifice, cu bosaje proeminente precum și a ornamentelor cromate dispuse deasupra proiectoarelor de ceață. Denumirea modelului este vizibilă sub forma unei monograme amplasate în partea inferioară a calandrului. Barele față și spate integrează un scut de protecție a cărui culoare este impregnată în material, astfel încât aspectul său nu este afectat de micile zgârieturi.

Vehiculul este ușor de identificat datorită capotei specifice, cu bosaje proeminente precum și a ornamentelor cromate dispuse deasupra proiectoarelor de ceață. Denumirea modelului este vizibilă sub forma unei monograme amplasate în partea inferioară a calandrului. Barele față și spate integrează un scut de protecție a cărui culoare este impregnată în material, astfel încât aspectul său nu este afectat de micile zgârieturi.

Barele de pavilion ale modelului Sandero Stepway nu sunt doar aspectuoase, ci și deosebit de practice. În doar câteva secunde, cu ajutorul unei chei amplasate în torpedo, ele pot fi demontate și apoi reașezate transversal, fiind capabile să susțină în această configurație o sarcină utilă de 80 de kilograme, echivalentă cu cea a barelor transversale obișnuite. Acest sistem ingenios, brevetat, evidențiază spiritul Dacia : isteț, practic, simplu și fiabil.

Detalii suplimentare despre Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway

Noile Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway dispun de o banchetă spate care oferă spațiu suficient pentru trei adulți. În funcție de versiune, aceasta poate fi rabatată în proporție de 1/3-2/3. La rândul său, portbagajul oferă un volum apreciabil. În cazul modelului Sandero, acesta dispune (în funcție de versiune) de un planșeu cu două nivele, cu o capacitate totală de 328 litri (310 litri +18 litri). În cazul Noului Logan, volumul portbagajului ajunge la 528 litri. Deschiderea se realizează de la distanță fie cu ajutorul unei comenzi amplasate pe cheie, fie cu ajutorul cardului mâini libere.

Spațiul interior este comparabil cu cel oferit de modele din segmentul superior. Noile vehicule propun astfel cel mai mare spațiu din categorie la nivelul picioarelor pentru pasagerii din spate. Față de generația anterioară de modele, spațiul respectiv este mai mare cu 42 mm.
În ceea ce privește spațiile de depozitare, acestea oferă un volum total de 21 de litri (cu 2.5 litri mai mult față de modelele anterioare). Astfel de spații sunt disponibile atât sub cotiera centrală (1.4 litri), cât și în partea inferioară a panourilor de uși (față și spate), precum și în spatele scaunelor din față.

Materialele folosite la interior sunt de o calitate superioară, în timp ce aspectul și forma noilor scaune din față oferă un plus de confort și o mai bună susținere, datorată în bună măsură noilor tetiere reglabile în înălțime. În funcție de versiune, șoferul are de acum posibilitatea să își regleze poziția scaunului pe verticală (+/- 35 mm).

În plus, pentru Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway este posibil reglajul poziției volanului atât pe înălțime (+/- 2.1°) cât și în adâncime (+/- 25 mm) iar opțional este disponibilă o cotieră individuală sau centrală. Un detaliu care va fi apreciat de clienți : mai scurtă, maneta schimbătorului de viteze este de acum mai ușor de utilizat. Sistemul de direcție, cu asistare variabilă 100% electrică asigură o manevrare ușoară și precisă în special în cazul virajelor strânse și al parcării (efortul resimțit este cu 36% mai mic față de generația precedentă de modele).

În funcție de piață și de versiune, sunt disponibile, fie în serie, fie opțional, următoarele echipamente : un sistem nou de climatizare cu afișaj digital, scaune față încălzite (începând din aprilie 2021), card mâini libere cu deschidere de la distanță a portbagajului, frână de parcare electrică, cameră de marșarier, senzori acustici față și spate pentru asistența la parcare și senzor de ploaie cu acționarea automată a ștergătoarelor de parbriz.

În fine, pentru prima oară la Dacia, o trapă de pavilion vitrată cu deschidere electrică va fi disponibilă în cursul anului 2021 pe Noul Sandero și pe Noul Sandero Stepway.

Noile Logan, Sandero și Sandero Stepway sunt disponibile cu trei sisteme multimedia: Media Control, Media Display și Media Nav.

În cazul sistemului Media Control, smartphone-ul poate fi așezat într-un locaș amplasat ingenios în partea superioară a planșei de bord. Situat astfel la îndemâna șoferului, smartphone-ul se poate transforma într-un sistem multimedia datorită noii aplicații gratuite Dacia Media Control și a unei conexiuni Bluetooth sau USB. Acest dispozitiv permite accesul ușor la radio, la fișierele muzicale, asigurând totodată preluarea și efectuarea apelurilor telefonice, ascultarea sau vizualizarea mesajelor, utilizarea aplicațiilor GPS și a multor alte funcții, precum recunoașterea vocală Siri sau Android. Pentru un plus de siguranță în timpul șofatului, comenzile radio sunt accesibile atât la volan cât și pe satelitul aflat în spatele volanului.
Atât radio-ul cât și ascultarea fișierelor muzicale cu ajutorul prizei USB sunt disponibile și în cazul în care la Media Control nu este conectat un smartphone.

Echipamentul cuprinde două difuzoare, o conexiune Bluetooth și USB, și ecranul digital TFT de 3,5” amplasat între cadranele de bord, pe care sunt afișate și informațiile aparatului de radio.

Odată cu sistemul Media Display și cele patru difuzoare ale sale, consola centrală găzduiește de acum un ecran tactil cu diagonala de 8”, așezat în poziție înaltă și ușor înclinat către șofer, oferind astfel o mai bună vizibilitate și ergonomie. Interfața intuitivă dispune de conectivitate Bluetooth și este compatibilă cu sistemele pentru smartphone Android Auto și Apple CarPlay. O nouă comandă asigură accesul la reglajele anumitor sisteme de asistență.

În fine, odată cu Media Nav, sistemul multimedia dispune de navigație și de conectivitate wireless pentru Apple CarPlay și Android Auto. Sistemul audio beneficiază în acest caz de 6 difuzoare.

Alături de limitatorul de viteză și de sistemul ESP de ultimă generație (ambele disponibile în serie), precum și de regulatorul de viteză cu comandă la volan (în funcție de nivelul de echipare), Noile Logan, Sandero și Sandero Stepway dispun de sisteme de asistență la conducere de ultimă generație:

• Frânare automată de urgență: activ la viteze cuprinse între 7 și 170 km/h, sistemul detectează, datorită radarului frontal, distanța față de vehiculul aflat în față (atât la staționare, cât și în deplasare). În cazul în care este detectat un risc de coliziune, sistemul alertează șoferul atât vizual cât și acustic înainte de a:

  • amplifica performanța sistemului de frânare dacă șoferul frânează dar riscul rămâne prezent,
  • acționa automat frânele dacă șoferul nu apasă pedala.

• Senzor de unghi mort: activ la viteze între 30km/h și 140 km/h, acesta alertează șoferul asupra unei posibile ciocniri cu un alt vehicul aflat lateral sau în spate în timpul manevrelor de schimbare a benzii de rulare. Patru senzori cu ultrasunete (2 amplasați în spatele vehiculului și 2 lateral) detectează obiectele aflate în mișcare în zona de unghi mort. În cazul în care este detectat un pericol, un avertizor LED se aprinde în oglinda retrovizoare laterală de pe partea corespunzătoare.

• Asistență la parcare: acest sistem, care cuprinde 4 senzori în partea frontală și alți 4 în partea din spate, o cameră video situată în spate și linii de ghidare dinamice, permite efectuarea cu ușurință a manevrelor datorită avertizoarelor sonore și vizuale.

• Asistență la plecarea din rampă: acest dispozitiv menține vehiculul pe loc timp de două secunde la pornirea de pe loc din rampă, permițând șoferului să ridice fără riscuri piciorul de pe pedala de frână înainte de a acționa accelerația.

Noile motorizări respectă normele Euro 6D-Full care vor intra în vigoare la 1 Ianuarie 2021.

• SCe 65 (doar pe modelele Logan și Sandero, indisponibil pe Sandero Stepway) :
un motor de intrare în gamă în 3 cilindri cu capacitatea de 1,0 litri, atmosferic, cuplat cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte.
• TCe 90 : motor în 3 cilindri, cu capacitatea de 1,0 litri, echipat cu turbocompresor. Propulsorul este disponibil în două versiuni: cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau cu o cutie de viteze automată CVT.
• TCe 100 ECO-G : un motor nou în gamă, având 3 cilindri, capacitatea de 1,0 litri, echipat cu turbocompresor și cu alimentare mixtă benzină/GPL, cuplat cu o cutie manuală cu 6 trepte.

Dacia este singurul constructor auto care propune, sub emblema „ECO-G”, o soluție de alimentare mixtă benzină-GPL pe toată gama de vehicule de persoane. Integrarea în uzină a acestei tehnologii verificate este un gaj de siguranță și de fiabilitate. Durata garanției oferite, intervalele și costul operațiunilor de întreținere precum și capacitatea portbagajului sunt identice cu cele ale versiunii pe benzină (rezervorul GPL fiind amplasat în locul roții de rezervă). În condiții de rulare pe GPL, Noul Sandero echipat cu motorul TCe 100 ECO-G emite în medie cu 11% mai puțin CO2 (în comparație cu o motorizare pe benzină echivalentă). În plus, versiunea ECO-G oferă o autonomie de peste 1 300 km datorită celor 2 rezervoare: 50 litri pentru cel de GPL (echivalent cu 40 litri de conținut util întrucât umplerea este limitată la 80% din motive de siguranță), cu 8 litri mai mult față de generația precedentă Sandero GPL, și 50 litri de benzină.

Noua cutie de viteze automată CVT – acronimul pentru Transmisie Variabilă Continuă « Continuously Variable Transmission » asigură o schimbare foarte fluentă a treptelor de viteză și o bună reactivitate (transpusă într-o accelerație promptă la nevoie). Înlocuind cutia Easy’R, această cutie, oferită în combinație cu motorul TCe 90, asigură un consum redus (datorită greutății mai mici și a unei mai bune gestiuni a regimului de funcționare a motorului) și emisii scăzute de CO2 (-11% pe Noul Logan și Noul Sandero, -4% pe Noul Sandero Stepway).

Prețurile noilor modele vor fi anunțate, conform surselor LifeNews.ro, la finalul lunii noimebrie 2020, atunci când va începe și comercializarea vehiculelor.

Dacia Logan Sandero Sandero Stepway
Dacia Logan Sandero Sandero Stepway

Citește și:

Leave a Comment