Share
David Durand, director de design Dacia: Modelul de serie nu este mult diferit de showcar-ul Dacia Spring

David Durand, director de design Dacia: Modelul de serie nu este mult diferit de showcar-ul Dacia Spring

Obligați de anularea expoziției auto de la Geneva, oficialii Renault au căutat soluții alternative de a prezenta showcar-ul Dacia spring presei. Jurnaliștii francezi au putut descoperi, pe rând, vehiculul.

Știm deja cu toții că Dacia Spring – ca și multe alte premiere mondiale – nu a putut fi prezentat publicului la Geneva International Motor Show. Cum oficialii grupului Renault aveau nevoie de vizibilitate în media pentru acest showcar care prefigurează primul model de serie Dacia 100% electric, au încercat mai întâi să prezinte showcar-ul printr-un comunicat de presă și, mai apoi, au invitat jurnaliștii francezi să îl descopere „pe viu” la Paris. Din nefericire, în plină pandemie, presa din alte state nu a avut acces la aceste prezentări.

Prezent la una dintre aceste prezentări exclusiviste, David Durand, directorul de design al gamei Dacia, a dezvăluit jurnaliștilor francezi câtvea informații noi despre viitorul model de serie. Astfel, conform acestuia, „vorbim despre o mașină compactă, simplă și practică ca toate modelele Dacia, dar care este în același timp robustă. (…) Semnătura luminoasă din spate amintește de modelul Sandero din prezent care are patru blocuri roșii. În cazul Dacia Spring regăsim aceste patru elemente, însă ele reprezintă un „dublu Y”, asta prefigurând semnătura luminoasă a viitoarelor modele Dacia. Pentru Dacia ne ghidăm după ideea ca mașina să fie 100% utilă, deci nu avem nevoie de prea multe decorațiuni. Evident, păstrez surpriza vehiculului de serie pentru momentul în care îl vom dezvălui, dar vă asigur că veți recunoaște imediat mașina pentru că nu este departe de versiunea „showcar” prezentată acum”.

Prin urmare, pe lângă faptul că viitoarele modele Dacia vor avea în zona din spate blocuri optice asemănătoare showcar-ului Dacia Spring ni s-a confirmat ideea că modelul de serie care va fi dezvăluit în toamna acestui an și va ajunge pe piață în 2021 este foarte apropiat de conceptul dezvăluit deja de producător.

Dacia Spring

În plus, reacțiile jurnaliștilor francezi care au putut vedea de aproape, dar fără a primi acceptul de a studia și interiorul, Dacia Spring ne arată că multe dintre informațiile noastre în privința modelului de serie sunt cât se poate de corecte.

Cea mai accesibilă mașină electrică din Europa

Încă de la apariția primelor informații despre showcar-ului Dacia Spring pe care marca românească deținută de grupul francez Renault ar fi trebuit să îl prezinte la Geneva International Motor Show (GIMS), ideea de mașină electrică low-cost a atras puternic atenția celor interesați. Speranța de a avea pe piața europeană un prim vehicul care se plasează, ca preț, sub tot ce pot accesa în prezent clienții, a fost alimentată chiar de oficialii Renault care au menționat că avem de-a face cu „cea mai accesibilă mașină electrică din Europa”.

Pentru a atinge dezideratul menționat cuplul Renault – Dacia se bazează pe rețeta care s-a dovedit de succes a modelelor Logan și Duster. Astel, la fel ca Logan în 2004 sau Duster în 2010, viitorul model de serie derivat din showcar-ul Spring este anunțat de producătorul său drept o mașină „simplă, modernă, fiabilă și robustă, la prețul corect”. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un vehicul electric cu un preț redus care nu va excela la capitole precum autonomie, putere, sisteme electronice sau performanțe dinamice, dar își va duce cât se poate de bine la final sarcina de a transporta cei patru pasageri care încap în habitaclu de la punctul A la B.

De altfel, Thierry Bollore, șeful din 2019 al grupului francez, menționa în toamna acelui an că „nu toată lumea își poate permite prețul vehiculelor electrice aflate astăzi pe piață. Producătorii lucrează la mașini de înaltă calitate, dar elementul cheie este să facem mobilitatea electrică accesibilă”. De asemenea, cu un an înainte, în septembrie 2018, când conceptul K-ZE a fost prezentat în cadul unui eveniment restrâns numit „Electric Night” chiar de Carlos Ghosn, controversatul fost șef al Alianței Renault – Nissan, acesta declara că „grupul Renault a fost un pionier și este lider în segmentul vehiculelor electrice. Modelul nostru nou, accesibil, urban și inspirat de liniile unui SUV, Renault K-ZE, reunește întreaga experiență a grupului: leadership-ul în domeniul vehiculelor electrice, experiența noastră în vehicule accesibile și capacitatea de a construi parteneriate puternice”.

Prin urmare, viitorul model Dacia 100% electric, o versiune adusă la standarde europene a modelului K-ZE produs și comercializat în China, va avea un preț sub cel al celui mai ieftin model electric aflat în prezent pe piața din România, Skoda Citigo-e iV, care costă 19.990 de euro. Ba, dacă ne permiteți o estimare proprie, mașina va avea un preț de bază mai apropiat de pragul de 15.000 de euro. Îndrăzneala noastră de a face o astfel de presupunere are ca suport, mai întâi, o declarație dată anul trecut revistei britanice Autocar de Thierry Bolloré. El susținea că modelul ar putea costa „în jur de 10.000 de lire sterline”. În plus, am luat în calcul faptul că prețul minim al variantei comercializată pe piața chineză este de aproximativ 8.650 de dolari. În opinia noastră, chiar și cu modificările necesare omologării pe piața europeană, mașina ar putea depăși cu greu un preț de bază de 15.000 de euro. E drept că variantele superioare de echipare pot trece peste valoarea menționată.

Dacia Spring, frate geamăn cu Renault K-ZE

O mare parte dintre controversele legate de Dacia Spring este legată în prezent de diferențele constructive pe care modelul de serie le va avea față de fratele său chinez, K-ZE. Ei bine, deși nu putem băga mâna în foc pentru această informație, credem cu tărie că cei doi frați vor fi chiar gemeni. Mai exact, în afară de câteva mici artificii de design, precum blocurile optice din față și spate și modificările inerente aduse în exterior și interior pentru a transforma un vehicul destinat pieței chineze într-o Dacia europeană, pachetul tehnic al modelului va fi identic. Cum producătorul a menționat în prezentarea conceptului Spring o autonomie WLTP de 200 km, este destul de limpede că avem de-a face cu aceeași baterie de 26.8 kWh și cu motorul de 44 CP care permite o viteză maximă de 105 km/h disponibile în cazul Renault K-ZE. Deși pot părea valori derizorii într-un moment în care cel mai ieftin model electric aflat deja pe piață, Skoda Citigo-e iV, are o autonomie de 260 km, iar multe vehicule mai scumpe au depășit pragul de 400 km, nu trebuie uitat că Dacia Spring este un model destinat orașelor, acolo unde parcursul zilnic al unui utilizator poate depăși doar în cazuri extreme 200 km, iar viteza maximă permisă rareori trece de 50 km/h.

Chiar dacă suntem convinși că Dacia Spring va fi fratele geamăn al lui Renault K-ZE, avem o nelămurire pentru limpezirea căreia va trebui să așteptăm până la lansarea oficială a modelului de serie: va avea varianta europeană un sistem rapid de încărcare cu energie? Deși estimările de preț arată că adaptarea unui astfel de sistem de încărcare nu s-ar încadra în marja luată în calcul, presa franceză susține că mașina ar putea fi încărcată la o priză rapidă în 30 de minute (până la 80%). Pentru încărcarea la o priză casnică, timpul necesar urcă, tot conform jurnaliștilor francezi care au putut vedea deja conceptul – fără a îl testa, desigur – la circa patru ore.

Dacia Spring Concept

Dincolo de controverse și întrebări fără răspuns este limpede că modelul de serie derivat din showcar-ul Dacia Spring încearcă să meargă pe urmele succesului comercial al altor modele ale mărcii românești mizând mai degrabă pe preț și utilitate decât pe performanțe. Faptul că Logan și Duster sunt modele apreciate și cumpărate în Europa ne face să credem că și primul model 100% electric Dacia poate fi un succes răsunător invidiat de mulți concurenți.

Citește și:

Leave a Comment