Share
UPDATE   Buvinieta revine! Taxă pentru acces în centrul Capitalei. Autoturismele sub Euro 3 vor fi interzise!   VIDEO

UPDATE Buvinieta revine! Taxă pentru acces în centrul Capitalei. Autoturismele sub Euro 3 vor fi interzise! VIDEO

Primarul general Gabriela Firea a anunțat astăzi existența unui proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete. Maşinile cu norma de poluare sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.

Într-o postare pe Facebook realizată ca urmare a unei conferințe de presă, Gabriela Firea a anunțat că Bucureștiul „se află într-o situație dificilă din punct de vedere al poluării, cu valori de nouă ori mai mari decât limitele admise. Din cauză că în ultimii 30 de ani nu s-a luat nicio măsură viabilă pentru limitarea poluării, Bucureștiul a ajuns pe un nedorit loc șase în topul celor mai poluate orașe din Europa, iar România se află, începând cu anul 2011, în procedură de infrigement. Dacă vrem ca viitorul orașului și al locuitorilor săi să nu fie afectat permanent de această amenințare la sănătatea tuturor, trebuie să acționăm!

Bucureștiul are nevoie acum de o măsură care poate părea drastică, însă viitorul apropiat va arăta că este singura decizie pe care o putem lua. Pentru că traficul rutier intens este printre principalele motive care determină valori record de poluare – în ultimii zece ani numărul maşinilor care circulă prin București s-a dublat -, propun un proiect de hotărâre după modelul altor capitale europene, care instituie vinieta electronică pentru circulația rutieră din București pentru autoturismele înmatriculate în alte orașe sau state, dar și pentru autoturismele poluante din București sau Ilfov, care tranzitează zona centrală a Capitalei.

Acest proiect se va afla în dezbatere publică 45 de zile. Așteptăm părerile și sugestiile dvs, pentru ca împreună să dăm o șansă bucureștenilor să respire un aer curat! Să luptăm împreună pentru oxigenul Capitalei!”

„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti şi zona metropolitană, adică judeţul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală, vor trebui să facă dovada că şi-au achiziţionat o vinietă pe Bucureşti, Oxigen B unde B vine de la Bucureşti, care va costa pentru o zi 10 lei sau 1.900 de lei pe an. Celelalte intervale vor fi prezentate de către directorii de specialitate. Mă refer la maşini înmatriculate în celelalte judeţe şi în alte ţări, inclusiv Bulgaria”, a menționat în cadrul conferinței de presă Gabriela Firea.

Totodată, maşinile cu norma de poluare sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.

„Cât priveşte aceste autoturisme neînmatriculate în Bucureşti sau Ilfov, dar care au un grad mare de poluare, adică Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, acestea nu vor avea acces în centrul Capitalei”, a continuat primarul Capitalei. 

Firea a arătat că în Bucureşti cel mai important factor de poluare este circulaţia auto “sufocantă”. Ea a menţionat că, la nivelul întregii ţări, există 8,5 milioane de autoturisme înmatriculate, dintre care 1.600.000 în Bucureşti şi în zona metropolitană Ilfov. Dintre acestea: 261 de autoturisme sunt non-Euro, 7.188 sunt Euro 1, 113.729 – Euro 2, 213.000 – Euro 3, 440.000 – Euro 4, 253.000 – Euro 5 şi 331.000 sunt Euro 6. Primarul a citat datele oferite de Brigada Rutieră şi Poliţia Locală, conform cărora aproape 500.000 de maşini din alte judeţe intră zilnic în Capitală, „cele mai multe cu un grad mare de poluare”.

Potrivit proiectului, nu vor scăpa de taxare nici mașinile Bucureștenilor. Autovehiculele sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor mai putea să circule în centrul Capitalei, iar cele cu norme de poluare superioare vor plăti o vinietă de 75 de lei pe lună sau 900 de lei pe an.

Alte mijloace de transport, precum motocicletele sau scuterele, nu sunt vizate. Nerespectarea interdicției poate atrage o amendă cuprinsă între 1.500 și 2.000 lei.

UPDATE:

Într-o declaraţie ulterioară, directorul executiv al Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, Mihai Teodorescu, a explicat că aceste restricţii vor fi valabile doar în intervalul orar 7.00 – 22.00, de luni până vineri.

Totodată, restricţiile nu se vor impune în perioada sărbătorilor legale, nici pentru maşinile înmatriculate în afara Capitalei, nici pentru cele care generează un grad ridicat de poluare. 

Teodorescu a explicat că zona pentru care va trebui achiziţionată vinieta C este delimitată de: Piaţa Victoriei, bd. Iancu de Hunedoara, şos. Ştefan cel Mare, str. Polonă, str. Mihai Eminescu, str. Traian, str. Nerva Traian, bd. Gheorghe Şincai, str. Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd. Mărăşeşti, str. Mitropolit Nifon, bd. Libertăţii, Calea 13 Septembrie, str. Izvor, bd. Haşdeu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, str. Buzeşti.

„Vinieta va fi electronică, noi având mai multe aplicaţii la PMB, lansate de Municipalitate, în primul rând cea a Administraţiei Străzilor, Trafic Alert, care va conţine un buton pentru achiziţionarea acestei viniete. Se va putea achiziţiona şi prin SMS, online şi de la fiecare benzinărie, aşa cum este buna practică cu vinieta de la CNAIR. Acest sistem de monitorizare în ambele zone va cuprinde peste 194 de camere ANPR. Zona centrală va avea 58 de camere, în 20 de intersecţii, iar zona B, delimitată de penetraţiile în municipiul Bucureşti, va avea 49 de intersecţii cu 136 de camere. Acest sistem nu va ajuta numai la monitorizarea şi localizarea acestor autoturisme, dar şi la stabilirea de trasee origine-destinaţie pentru toate vehiculele care intră în Bucureşti, pentru a ne ajuta la sporirea transportului public şi fluenţa acestuia”, a precizat el.

City managerul Sorin Chiriţă a explicat, la rândul său, că la fiecare intrare în Capitală vor fi montate camere video, dotate cu un sistem informatic care va permite monitorizarea traficului şi identificarea numărului de înmatriculare al autoturismelor. Aceste numere vor fi transmise Poliţiei Locale, iar în cazul abaterilor, amenzile vor fi trimise prin poştă proprietarilor. Camere video similare vor fi instalate şi la fiecare penetraţie în zona centrală.

Gabriela Firea a adăugat că într-o etapă ulterioară vizează limitarea accesului maşinilor poluante şi în alte zone ale Capitalei, nu doar în partea centrală.

Capitala Romaniei se afla intr-o situatie dificila din punct de vedere al poluarii, cu valori de nouă ori mai mari decât limitele admise. Din cauza ca in ultimii 30 de ani nu s-a luat nicio masura viabila pentru limitarea poluarii, Bucurestiul a ajuns pe un nedorit loc 6 in topul celor mai poluate orase din Europa, iar Romania se afla, incepand cu anul 2011, in procedura de infrigement. Daca vrem ca viitorul orasului si al locuitorilor sai sa nu fie afectat permanent de aceasta amenintare la sanatatea tuturor, trebuie sa actionam! Bucureștiul are nevoie acum de o masura care poate parea drastica, insa viitorul apropiat va arata ca este singura decizie pe care o putem lua. Pentru ca traficul rutier intens este printre principalele motive care determina valori record de poluare – in ultimii zece ani numarul maşinilor care circula prin Bucuresti s-a dublat -, propun un proiect de hotarare dupa modelul altor capitale europene, care instituie vinieta electronica pentru circulatia rutiera din Bucuresti pentru autoturismele inmatriculate in alte orase sau state, dar si pentru autoturismele poluante din Bucuresti sau Ilfov, care tranziteaza zona centrala a Capitalei. Acest proiect se va afla in dezbatere publica 45 de zile. Asteptam parerile si sugestiile dvs, pentru ca impreuna sa dam o sansa bucurestenilor sa respire un aer curat! Sa luptam impreuna pentru oxigenul Capitalei!#OxigenPentruBucuresti#rezultatepentrubucuresteni

Publicată de Gabriela Firea pe Miercuri, 14 august 2019

Leave a Comment