Share

ZF Friedrichshafen, vânzări în creștere cu 17.5% până la 38,3 mld. euro

În aceeași zi cu prezentarea unor rezultate financiare peste estimări, CEO-ul ZF Friedrichshafen, companie cu o divizie puternică în România, își anunță plecarea.

Grupul de tehnologie ZF Friedrichshafen și-a atins și chiar depășit obiectivele financiare stabilite pentru anul 2021, în ciuda unui context economic dificil, cu multe provocări.

Cu un nivel al vânzărilor de 38.3 miliarde de euro, s-a înregistrat o creștere semnificativă, de 17,5% față de anul 2020, când vânzările au fost de 32,6 miliarde de euro și peste cele din 2019, de 36,5 miliarde de euro.

Profitul operațional (EBIT) pe anul 2021 a fost de 1,9 miliarde de euro, mai mare decât în anul 2020 (1 mld. euro), în timp ce marja de profit a crescut și ea la 5%, față de 3,2% în anul precedent.

În același timp, ZF anunță că a încheiat un număr important de contracte cu clienti noi în cele trei domenii-cheie în care activează: mobilitate electrică, sisteme autonome de conducere și dezvoltarea de software.

„În ciuda faptului că ne-am confruntat cu multe situații dificile pe parcursul anului trecut, nu am deviat de la traseul stabilit și am atins obiectivele pe care ni le-am propus. (…) Ne-am adaptat la noua normalitate și am devenit mai agili, mai flexibili și mai pricepuți din punct de vedere al tehnologiei digitale. A doua jumătate a anului a fost foarte solicitantă, fiind imperios necesar să actionăm cu maximă flexibilitate în ceea ce privește gestionarea producției și a materiilor prime, datorită întreruperilor survenite în lanțul global de aprovizionare și a modificărilor de ultim moment intervenite în comenzile clienților. Toate acestea, în contextul pandemiei încă în desfășurare” a declarat Wolf-Henning Scheider, CEO al ZF în cadrul evenimentului de prezentare a rezultatelor financiare.

Scheider a subliniat faptul că ZF a atins în 2021 obiective importante din punct de vedere strategic și a pus bazele dezvoltării pentru viitor. Ca exemple, acesta a menționat demararea cu succes, la începutul anului, a activității diviziei Electrified Powertrain Technology (Grupuri motopropulsoare electrice), integrarea achiziției Wabco în noua divizie Commercial Vehicle Solutions (Soluții pentru vehicule comerciale) și cooperarea cu Microsoft, în vederea creării ZF Cloud-ului. Acest ultim proiect are ca obiectiv digitalizarea rețelei și asigurarea accesului la toate datele și procesele corporației din orice parte a lumii.

De asemenea, ZF a continuat să-și reorganizeze portofoliul de produse, care vor deservi noilor vehicule electrice ale viitorului și conduse integral cu ajutorul software. Grupul a semnat deja contracte importante pentru aceste soluții cu producători de autoturisme și vehicule comerciale din întreaga lume, punând astfel bazele unei dezvoltări viitoare solide.

În acest context, directorul financiar al grupului, Konstantin Sauer, a declarat că „într-un mediu volatil, ce a fost caracterizat de multă prudență în ceea ce privește profitul și de revizuirea frecventă a previziunilor, am reușit să ne îndeplinim cu succes obiectivele stabilite la mijlocul perioadei de previziune. Acest lucru înseamnă nu doar că am reușit să facem investiții substanțiale dar, în același timp, am reușit să reducem obligațiile financiare ale companiei și să consolidăm rata capitalului propriu”.

ZF Friedrichshafen și-a intensificat activitatea de cercetare și dezvoltare (R&D). Anul trecut, procentul alocat pentru R&D a fost de 8% (7,7% în 2020), ceea ce reprezintă echivalentul unui buget de cheltuieli de 3,1 miliarde de euro (2,5 mld. euro în 2020), cel mai mare din istoria ZF.

Perspective pozitive pentru ZF Friedrichshafen

În opinia oficialilor companiei, contextul mediului de afaceri rămâne încă plin de provocări și volatil, cu toate că în anul 2021 piața a cunoscut o traiectorie pozitivă. Chiar dacă previziunile pentru a doua jumătate a anului 2022 arată o îmbunătățire în ceea ce privește piața de aprovizionare cu semiconductori, pandemia este încă de actualitate, criza de materii prime și creșterea inflației înfățișează acest an ca unul dificil. Războiul din Ucraina și impactul său global și negativ intensifică această situație. Întreruperile suferite în lanțurile de aprovizionare atât ale producătorilor de vehicule de pasageri, cât și al celor comerciale, au provocat deja primele opriri ale producției.

„În prezent, nu putem estima care vor fi efectele acestor factori în anul financiar 2022 și cum va fi afectată economia globală și dezvoltarea industriei de viitoarea escaladare a situației din Ucraina”, susțin oficialii ZF Friedrichshafen.

ZF Friedrichshafen - rezultate

În acest context, ZF anticipează o creștere moderată a vânzărilor grupului la un volum de peste 40 de miliarde de euro în 2022 și preconizează o marjă a profitului EBIT între 4,5% și 5,5%, în timp ce fluxul de numerar disponibil va fi între 1 și 1m5 miliarde de euro.

CEO-ul Wolf-Henning Scheider renunță la funcție

Total surprinzător, odată cu prezentarea acestor rezultate foarte bune pentru companie, care, așa cum a scris deja LifeNews.ro, a depășit în vânzări grupul Continental, directorul executiv al companiei, Wolf-Henning Scheider, a anunțat că renunță la funcție.

Scheider a informat Consiliul de Supraveghere că nu dorește să-și prelungească contractul care expiră în ianuarie 2023.

În vârstă de 60 de ani și după mai bine de trei decenii în industria auto, acesta a decis să-și încheie activitatea la sfârșitul anului, pentru a se dedica altor provocări.

„Wolf-Henning Scheider a contribuit decisiv în ultimii patru ani la dezvoltarea ZF, care a devenit un furnizor – lider de sisteme electronice și mecatronice de ultimă generație în domeniile sale de activitate”, a menționat cu această ocazie președintele Consiliului de Supraveghere al ZF Friedrichshafen, Heinrich Hiesinger.

Sub conducerea lui Wolf-Henning Scheider, ZF a continuat să se extindă, mai ales prin achiziția companiei Wabco în 2019 contra sumei de șapte miliarde de dolari. Astfel, firma din Friedrichshafen și-a consolidat activitățile în zona de vehicule comerciale și sisteme de asistență pentru șofer.

Scheider s-a alăturat companiei ZF în 2018 venind de la Mahle, unde a fost CEO. Anterior, el își petrecuse aproape trei decenii la grupul Robert Bosch.

Wolf-Henning Scheider i-a succedat la ZF lui Stefan Sommer care a părăsit firma la sfârșitul anului 2017 pe fondul unor dezacorduri cu privire la strategia de extindere a companiei.

Companie nelistată la bursă care este controlată (94%) de fundația Zeppelin administrată de municipalitatea din Friedrichshafen, ZF are în România peste 5.000 de angajați în cinci locații – Timișoara, Roman, Oravița, Lupeni și Marghita). Printre ele se numără și ZF Tech Center unde lucrează aproximativ 150 de ingineri, numărul acestora fiind în continuă creștere.

Citește și:

Leave a Comment