Share

SUA nu vor desfăşura trupe în Venezuela dacă vicepreşedintele Delcy Rodriguez „face ce vrem noi”, susține Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că nu va desfăşura trupe în Venezuela şi nici nu va lansa noi atacuri împotriva acestei ţări dacă vicepreşedintele lui Nicolas Maduro, Delcy Rodriguez, „face ce vrem noi”.

Într-un interviu acordat New York Post, Donald Trump a declarat că SUA nu vor desfăşura soldaţi pe teritoriul Venezuelei dacă Delcy Rodriguez, care este în prezent la conducerea guvernului venezuelean, „face ce vrem noi”.

Conform AFP, Trump a adăugat că forţele armate americane sunt pregătite să lanseze un al doilea val de atacuri împotriva ţării sud-americane, „mult mai mare decât primul” în timpul căruia Nicolas Maduro şi soţia sa, Cilia Flores, au fost capturaţi.

La Caracas, Delcy Rodriguez a declarat că Nicolas Maduro este singurul preşedinte al Venezuelei.

Rodriguez a vorbit la televiziunea de stat din Caracas alături de fratele ei, preşedintele adunării naţionale, Jorge Rodriguez, ministrul de interne Diosdado Cabello şi miniştrii de externe şi apărării.

Rodriguez a făcut apel la calm şi unitate pentru a apăra ţara în contextul “răpirii” lui Maduro şi a spus că Venezuela nu va fi niciodată colonia vreunei naţiuni.

Ea a cerut eliberarea lui Maduro şi a soţiei sale.

Citește și:

Leave a Comment