Românii vor afla în luna mai situația portofoliului propriu de pensii private
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a anunțat că administratorii fondurilor de pensii private trimit peste opt milioane de plicuri conţinând scrisoarea anuală de informare a tuturor celor care contribuie la fondurile de pensii private (Pilonul II obligatoriu şi/sau Pilonul III facultativ).
Toţi administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați, potrivit legii să trimită în fiecare an, până cel târziu pe 15 mai, către toţi participanţii la fonduri, scrisoarea anuală de informare. Aceasta este expediată la ultima adresă poştală comunicată administratorului. Scrisoarea de informare conţine detalii despre evoluţia contului personal de pensie privată în anul precedent şi despre situaţia financiara a administratorului.
În premieră, în 2020 toţi administratorii trimit această informare într-un plic de culoare verde, demers dublat de o campanie online de conştientizare a faptului că #pliculverde conţine informaţiile despre pensia privată.
Astfel, pe toată durata lunii mai 2020, participanţii vor primi online îndemnul de a căuta plicul verde în căsuţa poştală, de a citi scrisoarea de informare anuală şi de a intra în contact cu fondul de pensii prin crearea unui cont online şi actualizarea datelor personale şi a adresei poştale.
Culoarea verde a fost aleasă pentru că informarea anuală să fie uşor de reperat în corespondenţa pe care o primesc participanţii, miza industriei fiind creşterea gradului de informare a acestora. Verdele a fost ales întrucât nu se regăseşte în paleta cromatică de brand a niciunui administrator.
Suplimentar scrisorii anuale de informare în formă tipărită, toţi administratorii oferă participanţilor posibilitatea de a se informa online, pe baza unui cont accesibil cu user şi parolă, cu privire la contul personal de pensie privată.
De asemenea, administratorii sunt obligaţi de lege să furnizeze, la cererea participanţilor, orice detalii suplimentare despre tot ce înseamnă participarea la fondul de pensii sau despre datele cuprinse în scrisoarea anuală.













