Ministrul Învățământului: Decizia este deja luată. Evaluarea Naţională începe pe 15 iunie, iar Bacalaureatul pe 22 iunie
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat aseară că examenul de Evaluare Naţională va începe pe 15 iunie, iar cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie.
„Decizia este deja luată, şi anume că examenul de Evaluare naţională începe pe data de 15 iunie şi cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie. Noutatea pe care o avem o avem la examenele de certificare a competenţelor profesionale (…). Este vorba de certificarea competenţelor pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform cadrului naţional al calificărilor. Pentru învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele din învăţământul postliceal, vor fi realizate acest examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competenţelor”, a declarat Monica Anisie, la Digi24.
Minstrul a explicat că, deși există voci care susțin anularea examenelor de Capacitate şi Bacalaureat şi adoptarea aceluiași sistem ca în Olanda, evaluarea fiind realizată în funcţie de media ciclului şcolar absolvit, copii care vor susţine Evaluarea Naţională sunt avantajaţi.
„Sunt voci care susţin acest lucru (n.r. – renunţarea la examenele de Capacitate şi Bacalaureat) şi sunt voci ale părinţilor şi elevilor care susţin că nu trebuie să renunţăm la aceste examene naţionale, mai ales la Evaluarea Naţională. Am primit, la minister, numeroase petiţii în sensul acesta. Ştiţi foarte bine că admiterea la liceu se realizează tocmai pe baza mediei de la evaluarea naţională şi 20% contează şi mediile din gimnaziu. Dacă facem o ierarhie în sensul acesta, vom vedea că acei copii care vor susţine Evaluarea Naţională sunt avantajaţi, nu pe baza mediilor din 5-8, dar ca să răspundem categoric trebuie să ascultăm toate vocile şi să luăm decizia care este cea mai bună şi în favoarea elevilor”, a explicat ministrul.
Și copii cu Covid-19 vor da examenele
Ministrul Monica Anisie a susținut și că elevii care sunt diagnosticaţi cu Covid-19 pot susţine examenele de Bacalaureat sau Evaluare Naţională luându-se măsuri de siguranţă.
„Aceştia (n.r. – copii diagnosticaţi cu Covid-19) pot da examenul în condiţii de siguranţă, izolaţi, singuri în sala respectivă. De fapt, şi până acum se putea da examenul de Bacalaureat sau Evaluare naţională cu măsuri de siguranţă, chiar şi în spital. Metodologia prevede şi acest lucru”, a declarat Anisie.







