Share

România plătește 217 mil. USD americanilor de la Raytheon pentru rachete anti-navă

Departamentul de Apărare al Statelor Unite a anunțat că România va cumpăra de la Raytheon rachete anti-navă dedicate sistemului de apărare a coastei.

Conform Department of Defense (DoD), Raytheon Missiles & Defense din Tucson, Arizona, a primit din România un contract de 208.736.138 de dolari la preț fix pentru sistemul de apărare de coastă cu rachete anti-navă.

Contractul include și opțiuni care, dacă sunt exercitate, pot urca valoarea sa cumulată la 217.136.549 USD. Lucrările pentru sistemul de apărare vândut României vor fi efectuate în Kongsberg, Norvegia (60%), Tucson, Arizona (34%), Schrobenhausen, Germania (2%), Raufoss, Norvegia (1%) și diverse alte locații, fiecare mai puțin de 1%.

Conform DoD, este de așteptat ca acest contract să fie finalizat până în septembrie 2028.

Un acord în privința achiziționării Sistemului Defensiv de Coastă cu Rachete Anti-navă (NSM CDS) produs de Raytheon Missiles & Defense a fost semnat încă din luna mai a anului 2021.

NSM, o rachetă de precizie cu rază lungă de acțiune care protejează împotriva amenințărilor de pe uscat și de pe mare, va completa arsenalul României cu un dispozitiv interceptor de croazieră anti-navă de generația a 5-a. Ca element cheie al Sistemului Defensiv de Coastă, racheta lansată de pe un vehicul terestru are o rază de acțiune de peste 100 mile marine, zboară la altitudini joase și folosește un detector avansat și tehnologie de identificare a țintei.

„Prin achiziționarea rachetelor NSM, România mai face un salt înainte în călătoria sa de modernizare a armatei. România se va alătura astfel Forțelor Navale Americane și altor doi aliați NATO care operează cea mai recentă generație de rachete de croazieră anti-navă disponibilă astăzi”, declara pe atunci Kim Ernzen, vicepreședinte Naval Power la Raytheon Missiles & Defense.

NSM CDS a fost dezvoltat de compania norvegiană de apărare Kongsberg Defence & Aerospace pentru a îndeplini cerințele Forțelor Navale Regale Norvegiene de dotare cu fregate și corvete de coastă. Raytheon Missiles & Defense împreună cu Kongsberg au intrat într-un parteneriat pentru a putea oferi racheta și SUA sau altor parteneri internaționali. În 2018, Forțele Navale Americane au selectat NSM pentru apărarea peste orizont a navelor de litoral și a fregatelor din clasa Constellation.

Programul de vânzări militare externe al Guvernului SUA, sau FMS, este același proces de achiziție prin care România a cumpărat sistemul de apărare antiaerian și anti-rachetă Patriot.

Leave a Comment