România, gata să achiziționeze încă cinci avioane F-16. A fost semnat și contractul pentru patru corvete
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat că Parlamentul a aprobat iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru un pachet de cinci avioane de tip F-16. De asemenea, oficialul a declarat că asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a câştigat licitaţia referitoare la construcţia a patru corvete multifuncţionale.
„Achiziţia celor cinci aeronave F-16 – ieri, Parlamentul a aprobat iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru un pachet de cinci avioane de la Guvernul Republicii Portugheze şi a pachetului de bunuri şi servicii complementare de la Guvernul SUA, astfel încât să avem capabilitate operaţională aeriană finală pentru această escadrilă. Sunt cele cinci avioane care vor veni în completarea escadrilei, (…) va fi o escadrilă finală când le vom avea pe toate 17″, a declarat Gabriel Leş. El a precizat că, atunci când vor fi recepţionate, aceste avioane vor avea aceeaşi configuraţie cu cele 12 aflate în dotare, astfel încât să existe o capabilitate unitară.
Ministrul a anunțat ieri și că „Pe 1 iulie am primit de la Departamentul pentru Armamente raportul prin care am fost informat cu privire la finalizarea procedurii specifice pentru atribuirea acordului-cadru pentru furnizarea corvetei multifuncţionale. Conform acestei informări, oferta câştigătoare a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Grup şi Şantierul Naval Constanţa”. El a arătat că acesta este primul program de o asemenea anvergură şi va aduce Marinei Române capabilităţi militare de ultimă generaţie.
„Suntem stat riveran la Marea Neagră, înţelegem foarte bine mutaţiile care s-au produs în mediul de securitate, de aceea cred că este esenţial să asigurăm tuturor categoriilor de forţe tehnica necesară îndeplinirii misiunilor”, a subliniat ministrul Apărării.
Gabriel Leş a precizat că perioada de livrare a acestor corvete este de până la şapte ani – trei ani de zile pentru prima corvetă, urmând ca celelalte trei să fie livrate până la termenul de şapte ani. „În acelaşi contract se va face şi modernizarea fregatelor T22 pe care le avem în acest moment în înzestrare”, a spus Gabriel Leș.
Guvernul României anunţa în 2018 începerea procedurilor de cumpărare a patru corvete militare multifuncţionale, o condiţie pentru atribuirea contractului estimat la cel mult 1,6 miliarde de euro fiind ca navele să fie construite pe un şantier naval din ţara noastră.