Share

Marea Neagră, teatru de război. Rusia a început un exercițiu militar în paralel cu aplicația NATO „Sea Breeze – 2019”

Grupuri navale ale Flotei Rusiei din Marea Neagră şi avioane ale Forţelor aeriene şi antiaeriene din Districtul militar Sud au început miercuri o serie de manevre privind interoperabilitatea, acestea desfăşurându-se în paralel cu exerciţiul multinaţional Sea Breeze-2019, la care participă mai multe ţări NATO în Marea Neagră.

„În cadrul acestor aplicaţii, nave ale Flotei ruse din Marea Neagră vor interacţiona cu aviaţia (…), pentru apărarea unor importante infrastructuri de coastă din peninsula Crimeea, şi vor simula exerciţii de contraatac împotriva unor grupări de nave ale unui inamic imaginar în zona maritimă”, se arată în comunicatului difuzat de serviciul de presă al Flotei Rusiei din Marea Neagră.

Potrivit acestuia, manevrele fac parte din planul de pregătire al flotei ruse cu baza la Sevastopol (Crimeea), desfăşurându-se în paralel cu exerciţiul naval Sea Breeze – 2019, care a început la 1 iulie în partea de nord-vest a Mării Negre.

În acest an, conform serviciului de presă al Ambasadei Ucrainei în SUA, la exerciţiul Sea Breeze – 2019 – organizat de marina ucraineană în colaborare cu partenerii americani – participă peste 3.000 de militari din 19 ţări, inclusiv din SUA, Marea Britanie şi Ucraina. Rolul principal în planificarea şi pregătirea aplicaţiilor i-a revenit Statelor Unite, care participă cu două nave militare – nava de intervenţie rapidă USS Yuma şi distrugătorul USS Carney.

Citește și:

Leave a Comment