Share

Prețurile grâului și porumbului, în creștere semnificativă

Cotațiile pentru grâu și porumb au crescut major după debutul războiului din Ucraina și, din nou, după impunerea sancțiunilor economice pentru Rusia.

Cotaţiile la porumb au înregistrat pe 28 februarie o nouă creştere semnificativă pe piaţa europeană, operatorii căutând soluţii de rezervă în condiţiile în care porturile ucrainene de la marea Neagră sunt blocate, iar marea Azov este în continuare închisă pentru navigaţia navelor.

Conform AFP, în jurul orei 12.30 GMT, pe platforma Euronext, tona de porumb cu livrare în luna martie s-a apreciat cu 31,75 euro, până la 321 de euro, iar cea cu livrare în luna iunie s-a apreciat cu 15,75 euro, până la 284 de euro.

Cotaţiile la grâu s-au apreciat şi ele, dar într-o măsură mai mică, câştigând 21,25 euro, până la 311,25 euro pe tona de grâu cu livrare în luna martie.

Pe o hartă care arată navigaţia navelor cargo, publicată de firma Inter-Courtage, se putea constata luni dimineaţa că „Marea Azov este în continuare interzisă navigaţiei, iar porturile ucrainene sunt de facto blocate”.

Operatorii urmăresc modul în care evoluează încărcarea navelor în porturile ruseşti de la Marea Neagră, precum şi în România şi Bulgaria.

Însă, pieţele sunt în continuare într-o stare de incertitudine când vine vorba de comerţul cu cereale ruseşti, de eventualele dificultăţi logistice şi mai ales cu privire la „consecinţele sancţiunilor europene care ar putea bloca tranzacţiile”, a declarat Sébastien Poncelet, analist la Agritel (Argus Media France).

Dacă în cazul grâului pare posibil, cel puţin pe termen scurt, ca diminuarea livrărilor din Ucraina şi Rusia să fie compensată de alte state, în special de Franţa, problema în cazul porumbului este una de disponibilitate.

În opinia brokerului Damien Vercambre (de la firma Inter-Courtage) „am intrat într-un proces îndelungat, în condiţiile în care Ucraina a fost scoasă din joc pentru o perioadă nedeterminată”. Potrivit acestuia, „în acest sezon au mai rămas de exportat 10-12 milioane de tone de porumb din Ucraina, din care o mare parte era destinată Europei. În mod tradiţional jumătate din porumbul important de Europa provine din Ucraina”.

„După China, principalii cumpărători de porumb ucrainean sunt Ţările de Jos şi Spania, care ar putea să se reorienteze spre porumbul francez”, estimează Sébastien Poncelet, care precizează însă că rezervele Franţei nu sunt considerabile.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures grâului erau în creştere cu 8,7%, până la 9,34 dolari per bushel, în timp ce la porumb se înregistra un avans de 5%, iar la soia de 3,9%.

Preţurile mai mari ar veni într-o perioadă dificilă pentru ţările care se bazează pe importurile de grâu. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), preţurile mondiale la alimente sunt la cel mai ridicat nivel de după 2011.

Traderii americani se aşteaptă ca perturbările din Europa de Est să creeze oportunităţi pentru ca ei să îşi extindă cota lor pe piaţa exporturilor, susţine Brian Hoops, preşedintele firmei Midwest Market Solutions Inc. Alţi mari cultivatori de grâu, precum Franţa sau Australia, ar putea şi ei interveni dacă livrările din Rusia sau Ucraina vor fi grav afectate, susţin analiştii.

Potrivit analiştilor, piaţa cerealelor va fi marcată în continuare de volatilitate în funcţie de modul în care va evolua pe teren criza ruso-ucraineană.

„Va trebui să luăm cu o mare precauţie cotaţiile afişate în acest context, cursul evoluând cu mai multe procente în decurs de câteva minute”, subliniază analiştii de la Agritel.

Citește și:

Leave a Comment