Porsche răsplătește succesul: prime de 9.700 de euro pentru angajați
Ca urmare a unui an 2018 extrem de profitabil, cu vânzări în creștere cu 4%, oficialii Porsche au anunțat un bonus substanțial oferit angajaților companiei. Fiecare dintre aceștia va primi 9.700 de euro.
Marca Porsche tocmai a prezentat noul model Cayenne Coupe care va ajunge la dealeri la finalul lunii mai, însă, înainte de a vorbi despre viitor, oficialii germani au ținut să răsplătească trecutul. Mai exact, au anunțat bonificațiile oferite angajaților pentru rezultatele financiare peste așteptări ale companiei. Iar acestea nu sunt mici deloc. Fiecare angajat va primi 9.000 de euro ca bonus de performanță – suma va fi ajustată în funcție de numărul de ore lucrate, alți 700 de euro fiind depuși în fondul de pensii al fiecărui muncitor.
Suma de 9.700 de euro este oferită de patronat angajaților drept recompensă pentru că, în 2018, producătorul de mașini sportive premium a înregistrat o majorare a livrările cu 4%, până la 256.255 de vehicule, iar veniturile au crescut cu 10%, până la 25,8 miliarde de euro. În același timp, profitul operațional net a crescut cu 4%, până la 4,3 miliarde de euro, iar rentabilitatea investițiilor a fost de 16,6%. Forța de muncă a crescut cu aproximativ 9%, până la 32.325 de angajați.
„2018 a fost extrem de provocator și, uneori, ne-a forțat limitele. În ciuda acestui fapt, am reușit să depășim cifrele excelente ale anului 2017 pentru venituri, profit și livrări”, a declarat Oliver Blume, președintele comitetului executiv al Porsche AG.
Bonusul special, care va fi plătit odată cu salariile din aprilie, este cu puțin mai mare decât cel din 2017 când angajații au primit 9.656 de euro.
Cayenne Coupe, un Porsche care se va implica în lupta dintre BMW X6 și Mercedes-Benz GLE Coupe
Ieri, divizia sport-premium a grupului Volkswagen a prezentat primele imagini cu modelul Porsche Cayenne Coupe, un SUV menit să revigoreze vânzările și să se implice în lupta din subsegmentul „inventat” de BMW cu X6, același care acum este dominat de Mercedes-Benz GLE Coupe.
Cu o linie înclinată a plafonului care coboară către partea din spate Cayenne Coupe devine cel mai sportive model din segment, este de părere Michael Mauer, șeful departamentului de design al Porsche.
Noul SUV are linii mai clare decât modelul de bază și o secțiune posterioară reproiectată cu spoiler spate adaptabil. În interior scaunele, inclusiv cele din spate,sunt individuale, iar pasagerii se pot bucura de lumina proiectată prin plafonul panoramic aflat în dotarea standard. Opțional, mașina poate fi comandată și cu plafon din fibră de carbon. Ușile din spate și panourile aripilor reproiectate pentru a amplifica imaginea de forță generată de umerii vehiculului. Totodată, suportul plăcii de înmatriculare face parte acum din bara de protecție pentru ca vehiculul să pară mai aproape de sol..
Conform oficialilor Porsche, Cayenne Coupe va fi lansat cu două motoare de înaltă performanță. Un V6 de 3.0 litri, capabil să genereze 335 CP și să sprinteze de la 0 la 100 km / h în 5,9 secunde atingând o viteză maximă este de 243 km/h și un V8 twin-turbo de 4.0 litri, capabil de 541 CP rezervat versiunii Cayenne Turbo Coupe. Acesta accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde și atinge o viteză maximă de 286 km/h. Este de așteptat ca alte motoare, inclusiv un hibrid plug-in, să fie adăugate ulterior.
Porsche Cayenne Coupe va fi comercializat cu prețuri mai ridicate decât modelul standard Cayenne. În Germania, varianta Coupe va costa 83.711 de euro, iar Turbo Coupe va avea un preț de 146.662 de euro.
©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.