Share

Metrorex: intervalul de succedare între trenuri va scădea la 9 – 10 minute

Metrorex, operatorul metroului bucureștean, a reușit să pună în circulație șase trenuri după ce a plătit, parțial, datoria către Alstom.

Oficialii Metrorex au anunțat că șase trenuri suplimentare sunt introduse în circulaţie începând de marţi, 16 august, în urma discuţiilor purtate cu compania Alstom şi a plăţii unor facturi pentru prestaţii de mentenanţă aferente anului 2022.

„Metrorex continuă demersurile pentru deblocarea situaţiei create în circulaţia trenurilor de metrou, determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom Transport SA, cu care Metrorex are un contract în vigoare. Astfel, în urma discuţiilor purtate cu Alstom SA şi a plăţii unor facturi pentru prestaţii de mentenanţă aferente anului 2022, s-a dispus introducerea în circulaţie a șase trenuri suplimentare, începând cu data de 16.08.2022″, menționează Metrorex.

În acest context, intervalul de succedare între trenuri va scădea la 9 – 10 minute, pe toată reţeaua de metrou fiind introdus un număr de 40 trenuri.

„Reiterăm că utilizatorii metroului sunt în permanenţă informaţi cu privire la modificările din programul de circulaţie a trenurilor atât în staţii, cât şi prin intermediul website-ul:www.metrorex.ro. Continuăm demersurile pentru remedierea situaţiei într-un termen cât mai scurt şi prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat!”, încheie cei de la Metrorex.

Citește și:

Leave a Comment