Mașinile americane ar putea fi vândute în Europa fără taxe vamale
Uniunea Europeană este pregătită să elimine tarifele sale vamale pentru automobilele importate din SUA, într-o încercare de a rezolva actuala dispută comercială cu Washingtonul, a declarat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier. Prețurile mașinilor produse în SUA ar putea scădea astfel cu până la 10%.
„Prin această măsură vom înlătura acuzaţiile că tarifele vamale americane la maşini sunt mai scăzute decât cele europene”, a afirmat Altmaier într-un interviu acordat publicaţiei Welt am Sonntag.
În luna februarie a acestui an, ministrul american al Comerţului a remis Casei Albe un raport cu privire la industria auto, în care susţinea că introducerea unor taxe vamale suplimentare pentru automobilele importate ar putea fi justificată pe motiv că aceste importuri constituie o ameninţare pentru securitatea naţională americană. Argumentul a fost respins de Comisia Europeană şi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
În prezent sunt aplicate tarife vamale de 2,5% pentru automobilele din UE importate în SUA. Pe de altă parte, UE aplică taxe vamale de 10% la importurile de maşini mai mici din SUA, în timp ce pentru camionete taxele sunt de 25%.
În timpul unei recente vizite în SUA, unde s-a întâlnit cu Robert Lighthizer, reprezentantul special pentru comerţ (USTR) al preşedintelui american, Altmaier şi-a exprimat optimismul că până la sfârşitul anului se va ajunge la un acord.
Comisia Europeană a promis un răspuns „rapid şi adecvat” dacă Washingtonul îşi va pune în practică ameninţările de a introduce taxele vamale suplimentare pentru automobilele europene importate în SUA. Camioanele Caterpillar Inc., copiatoarele Xerox Corp. şi valizele Samsonite se numără printre produsele americane care ar putea fi vizate de măsuri retaliatorii luate de Uniunea Europeană, în situaţia în care preşedintele SUA va decide să impună tarife vamale suplimentare împotriva automobilelor importate din blocul comunitar, a declarat un înalt oficial UE.