Share

Inspectorii ANPC vor înregistra controalele cu camere video

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a achiziţionat 50 de echipamente „bodycam”, ce vor fi purtate obligatoriu de către comisarii care efectuează controale pe teren.

Conform lui Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, „în dorinţa de a combate nu numai lipsa de pregătire profesională despre care trebuie să recunoaştem că există în interiorul instituţiei am luat şi alte măsuri ce au generat la fel de multe scandaluri în interiorul Autorităţii, dar care vor proteja cu siguranţă atât integritatea comisarilor, cât şi activitatea instituţiei noastre. Am achiziţionat deja 50 de bodycam-uri. Nu am avut un buget pentru a cumpăra fiecărui comisar, dar este cu siguranţă o situaţie care până la începutul primăverii viitoare va fi finalizată, pentru că vom obţine buget să definitivăm această achiziţie. Vom avea 50 de astfel de echipamente ce vor fi purtate obligatoriu de către comisarii prezenţi pe teren. Vor fi pornite înainte de a intra la operatorul economic şi păstrate în funcţiune până la terminarea acţiunii de control, în aşa fel încât atât constatările colegilor noştri, cât şi dialogul purtat cu operatorul economic să rămână arhivat. Nu de puţine ori operatorii economici ne-au acuzat de măsuri abuzive sau de te miri ce bazaconii legate de activitate. Odată instalate aceste bodycam-uri vom putea toţi urmări exact cum a decurs dialogul, constatările făcute şi să ne asigurăm că aceste lucruri sunt bine păstrate şi transpuse în procesul verbal. Achiziţia a fost finalizată, urmează să ne fie livrate undeva în perioada 10-15 august. Le vom dedica anumitor structuri, anumitor acţiuni pe care le vom desfăşura. Toţi comisarii vor fi obligaţi să poarte aceste echipamente în timpul controalelor din teren”.

Preţul unui bodycam achiziţionat de ANPC se ridică la 1.500 – 1.600 de lei, iar „beneficiile în raport cu activitatea nu pot fi cuantificate”.

Constantinescu a adăugat că instituţia pe care o conduce a achiziţionat și 20 de staţii emisie-recepţie, prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, „pentru acţiunile operative de anvergură”.

Normă de dosare pentru fiecare comisar ANPC

Tot Horia Constantinescu a menționat că activitatea comisariatelor judeţene va fi evaluată zilnic, iar noua normă pentru fiecare comisar este de 1,1 acte obligatorii de control întocmite pe zi.

„Încă din 2019 am arătat că este obligatorie evaluare corespunzătoare şi echilibrată a activităţii fiecăruia dintre comisariatele judeţene. Am introdus la acel moment obligativitatea raportării zilnice pentru a şti de ce există atât de mari diferenţe între activitatea unor comisariate şi a altora. Suntem o instituţie ce primeşte aceleaşi drepturi salariale pentru aceleaşi funcţii de comisari. Suntem o instituţie care are aceleaşi obligaţii, indiferent de judeţ, faţă de consumatori. Mi s-a părut şi atunci şi mi se pare şi acum, cel puţin discutabil, faptul că unele dintre comisariate raportează undeva la 2,1 acţiuni/comisar pe zi, iar altele undeva la 0,23, ceea ce înseamnă că unii fac două acte pe zi, iar alţii fac un act la cinci zile, având aceleaşi salarii şi aceleaşi obligaţii şi, bineînţeles, drepturi. Plecând de la această idee, am reintrodus obligativitatea raportării zilnice, am reintrodus obligativitatea evaluării activităţii fiecăruia dintre comisariatele judeţene de către comisarii regionali şi stabilirea clară de obiective care să aducă la numitor comun întreaga ţară, neînţelegând aici la varianta medie a raportărilor, în sensul că dacă unii până acum raportează două acte pe zi, iar alţii 0,23 să ne întâlnim la jumătatea distanţei (…)”, a explicat șeful ANPC.

El a subliniat faptul că a fost emis un nou Ordin prin care fiecare dintre comisari din teren trebuie să întocmească 1,1 procese verbale de constatare a contravenţiei pe zi, faţă de 1,5, propunere anterioară.

„(…) un mult-discutat Ordin prin care am stabilit că fiecare dintre comisari trebuie să întocmească minimum 1,5 procese verbale de constatare a contravenţiei pe zi a născut rumoare inclusiv în zona mediului de afaceri, pentru că se gândeau că am stabilit o normă a amenzilor. Greşit, pentru că prin constatare poţi să aplici inclusiv avertismente. Recomandarea structurii centrale a autorităţii noastre recomandă aplicarea avertismentului la momentul la care constaţi că este vorba de o primă întâlnire dintre autoritatea noastră şi respectivul operator economic sau când anvergura abaterii acestuia nu este foarte mare. Dar da, bineînţeles, sancţiuni se vor aplica acolo unde derapajul poate pune în pericol sănătatea, de genul viaţa consumatorilor sau interesele economice (…) În felul acesta, leneşii din instituţie şi-au dat seama că trebuie să strângă rândurile şi să nască o rumoare în presă, să mă decredibilizeze, să mă discrediteze pe toate canalele pentru a-şi putea acoperi lenea şi ineficacitatea (…) până la urmă, în urma presiunilor exercitate, să spunem, de mişcarea din interiorul instituţiei, am emis un nou Ordin cu 1,1 acte obligatorii de control pe zi, atrăgând atenţia încă o dată celor care contestă această manieră de lucru că noi suntem eminamente o autoritate de control”, a afirmat Horia Constantinescu.

Citește și:

Leave a Comment