Share

ANPC a verificat CFR Călători. Inspectorii nu au dat amenzi pentru că „ar trebui plătite tot de la bugetul statului”

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat controale la SNTFC C.F.R. Călători S.A și Gara de Nord în urma reclamațiilor sosite de la consumatori.

Conform ANPC, în urma unor reclamații sosite de la consumatori atât la Ministerul Transporturilor, cât și la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor , referitoare la condițiile neconforme de deplasare cu trenul, pe data de 25 iulie 2022, echipe comune de control au efectuat tre acțiuni de verificare la operatorul economic de transport public persoane SNTFC CFR Călători S.A., la Gara de Nord, depoul Grivița și depoul revizie de vagoane București – Basarab.

Ca urmare a acestor acțiuni, ANPC susține că vor avea loc, în cel mai scurt timp, „întâlniri între reprezentanții celor trei instituții – ANPC, Ministerul Transporturilor și SNTFC CFR Călători S.A – pentru găsirea unor soluții de remediere a deficiențelor constatate, pe termen scurt și mediu”.

Pe lângă mulțimea de neregului constatate, este demn de remarcat faptul că, în opinia ANPC, firmele de stat nu trebuie amendate pentru că amenzile „în acest caz, ar trebui plătite tot de la bugetul statului”. Prin urmare, cu o astfel de logică în spate, ANPC se poate transforma în autoritate de control doar pentru mediul privat.

Dincolo de justificarea lipsei de amenzi date CFR Călători, inspectorii ANPC au menționat descoperirea acelorași neajunsuri cunoscute de ani mulți de oricine călătorește cu trenul în România.

În schimb, la controlul efectuat în Gara de Nord la entități private, au fost date și amenzi.

„Dat fiind verificările efectuate de comisarii CRPC București-Ilfov în Gara de Nord, aceștia au realizat controale la 15 operatori economici care își desfășoară activitatea în acest loc, pentru a verifica modul în care respectă prevederile legale în domeniu”, menționează ANPC.

În urma acestor acțiuni, comisarii au aplicat amenzi contraveționale în valoare de 136.000 lei. Totodată, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 12 operatori economici.

Citește și:

Leave a Comment