Share

Grupul Renault vinde din nou acțiuni angajaților, inclusiv celor din România

Grupul francez Renault a anunțat o nouă ediție a deja cunoscutului „Renaulution Shareplan» prin care angajații din 30 de țări primesc acțiuni gratuite ale companiei, iar în 24 de state aceștia au posibilitatea de a cumpăra acțiuni la preț redus.

Renaulution Shareplan a ajuns la a treia ediție. Deja, după primele două ediții, capital deținut de salariații grupului a urcat la 5,07 % din capitalul companiei. Până în 2030, șeful companiei Luca de Meo, speră ca angajații să dețină 10 % din capital.

La finalul celei de a doua etape a acestui program, în noiembrie 2023, oficialii francezi anunțau că investiția totală a salariaților din anul trecut s-a ridicat la peste 33,3 milioane de euro, iar valoarea medie subscrisă per salariat a ajuns la 881 euro.

Tot la finalul ediției de anul trecut a Renaulution Shareplan, peste 15% din salariații eligibili ai Renault Group din România cumpăraseră acțiuni, în creștere cu 2,4 puncte procentuale față de prima operațiune Renaulution Shareplan, desfășurată în 2022.

Grupul francez „are convingerea fermă că angajații trebuie să poată beneficia de performanța companiei lor. Astfel, în urmă cu mai bine de doi ani, a lansat primul său plan de acționariat dedicat angajaților. Ca urmare a succesului înregistrat de etapele din 2022 și 2023 ale «Renaulution Shareplan», compania a decis să reînnoiască această inițiativă în 2024”, notează oficialii Renault.

În acest context, compania oferă, în perioada 18 septembrie și 2 octombrie 2024, unui număr de aproape 98.000 de angajați posibilitatea de a deveni acționari ai grupului Renault în condiții preferențiale.

„Această ofertă reflectă voința Renault Group de a consolida angajamentul salariaților față de performanța și ambițiile companiei, cu obiectivul stabilit ca până în 2030, 10% din acțiunile sale să aparțină angajaților”, adaugă șefii companiei.

„Noul Renaulution Shareplan 2024 este o inițiativă la care țin foarte mult. Faptul că de 2 ani suntem angajați în acest plan de acționariat destinat salariaților, unul din cele mai avansate din toate domeniile industriale, demonstrează că Renault Group rămâne fidel tradiției sale de a fi o companie care inovează în toate domeniile și care se afirmă ca un laborator social mereu de actualitate! Avem ambiția ca 10 % din capitalul acestei companii să ajungă în mâinile celor care asigură performanța sa, zi de zi”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.

A treia operațiune Renaulution Shareplan este deschisă, asemenea celor precedente, salariaților Renault Group și unei mari părți a filialelor acestuia, în 30 de țări, printre care și România, sub rezerva obținerii autorizațiilor locale necesare. Astfel, toți salariații eligibili vor primi gratuit un număr de șapte acțiuni, sub forma unei alocări unilaterale, fără obligație de investiție.

Totuși, dacă există angajați care își doresc să cumpere acțiuni ale grupului francez, în 24 dintre aceste țări, Renault Group propune angajaților săi o ofertă de cumpărare de acțiuni în condiții avantajoase, cu o reducere de 30% față de prețul de referință și o alocare brută suplimentară echivalentă cu șapte acțiuni gratuite pentru primele trei acțiuni cumpărate.

Conform reglementărilor în vigoare, investiția pe care fiecare salariat o poate face este limitată la 25% din remunerația sa brută anuală estimată pentru anul 2024.

La 31 decembrie 2023, prin Renaulution Shareplan, 5,07% dintre acțiunile grupului au ajuns în posesia salariaților, iar compania își reconfirmă cu această ocazie ambiția de a ajunge ca, până în 2030, cota de capital deținută de salariați să atingă 10%.

Pentru angajații care își doresc să cumpere acțiuni Renault finanțând astfel, parțial, activitatea companiei prețul de referință anunțat pentru 2024 este de 41,80 euro/acțiune, ceea ce echivalează cu un preț de achiziție pentru angajați de 29,26 euro după aplicarea reducerii. Perioada de subscriere din acest an se va derula între 18 septembrie și 2 octombrie.

Citește și:

Leave a Comment