Share

Nicușor Dan: „Nu vreau să întrerupem circulaţia prin pasajul din Piaţa Unirii”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că lucrările de la planşeul din Piaţa Unirii se vor realiza mai ales în zona parcului, dar că vor exista două locuri în care va fi afectat şi traficul rutier.

„În primul rând, trebuie să înţelegem ce este acolo, în Piaţa Unirii. Sunt oameni care îşi imaginează că o să se radă toată Piaţa Unirii. De fapt, trebuie să ne imaginăm pe unde a curs Dâmboviţa, înainte ca în anii ’30 să se pună un capac peste ea. Deci este cursul Dâmboviţei, la fel de larg cât este cel pe care îl cunoaştem şi mai sus, şi mai jos de Piaţa Unirii, deasupra căruia este un capac, care într-adevăr este fisurat şi trebuie consolidat. Şi decât să îl consolidezi, mai bine îl schimbi. Mare parte din această lucrare este în parcul Unirii şi acolo nu o să deranjeze pe nimeni; mai puţin intersecţia cu bulevardul Unirii, care pleacă spre Piaţa Alba Iulia. O să fie o problemă și când o să se lucreze la acel pod care este în faţa Hanului lui Manuc”, a declarat primarul general al Bucureștiului la Digi 24.

Pe de altă parte, el a menţionat că are o „diferenţă de opinie” cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, în ce priveşte necesitatea modernizării şi întreruperii circulaţiei prin pasajul de la Unirii.

„Aici am o diferenţă de opinie cu primarul Sectorului 4. El ar vrea să modernizeze şi pasajul, că acolo e marea durere, dacă se interzice circulaţia prin pasaj, pentru că este tot relaţia nord-sud. Spre deosebire de cealaltă parte din acest capac, care a fost pusă în anii ’30, baza pasajului nord-sud este din anii ’80 şi nu este aşa de afectată cum este cea din anii ’30. Eu nu vreau să întrerupem circulaţia prin pasajul din Piaţa Unirii”, a declarat Nicuşor Dan.

Lucrările la planșeul din Piața Unirii vor începe în luna octombrie. Pentru a nu bloca total traficul, reconstrucția va fi făcută în mai multe etape timp de aproape doi ani.

Citește și:

Leave a Comment