Share

Grupul Orange, afaceri de 766 mil. euro în prima jumătate a lui 2022

Grupul Orange și-a anunțat astăzi rezultatele financiare pentru al doilea trimestru și prima jumătate a lui 2022.

Conform raportului financiar, în primele șase luni din 2022 cifra de afaceri a grupului care include Orange România, Orange Romania Communications și Orange Money a fost de 766 de milioane de euro.

În intervalul aprilie – iunie, Grupul Orange România a realizat o cifră de afaceri[i] consolidată în valoare de 381 de milioane de euro[ii]. Dinamica pieței în T2 2022 este caracterizată de creșterea vânzărilor de echipamente, în pofida contextului global nefavorabil ce a condus către stocuri scăzute, dar și de diminuarea veniturilor din servicii, provocate de scăderea ratelor de terminație.

La 30 iunie 2022, grupul Orange România oferea servicii mobile către 10,4 milioane de clienți, servicii fixe în bandă largă către 1,3 milioane de clienți și servicii de televiziune prin cablu și satelit către 1,5 milioane de clienți.

„Suntem la mijlocul lui 2022, iar contextul geopolitic și economic global incert au transformat profund zona de business, dinamismul și reziliența specifice industriei noastre fiind puternic încercate. În acest peisaj atipic, am reușit să concretizăm multe dintre planurile începute, precum extinderea consistentă a rețelelor noastre, la care s-a adăugat și o nouă prezență 5G în zona de Nord-Est a țării, sau implementarea unor funcționalități suplimentare pentru canalele digitale și noile lansări YOXO, înregistrând și o creștere constantă în zona de B2B”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Conform companiei, pe parcursul trimestrului al doilea din 2022, peste 8.000 de locuitori din 21 de localități din mediul rural au primit acces la conectivitate 4G, acoperirea fiind acum de 98,41% din populație. În același timp, 262 de noi localități din mediul urban și rural s-au bucurat de avantajele rețelei 4G+, acoperirea atingând 74,19% din populație. În ceea ce privește rețeaua 5G, aceasta este disponibilă din luna iunie și în municipiul Bacău. Astfel, numărul orașelor în care clienții beneficiază astăzi de conectivitate Orange 5G a ajuns la 18.

Veniturile totale din servicii pentru companii au continuat să crească în al doilea trimestru din 2022, față de aceeași perioadă a anului trecut. Tendința a fost susținută de segmentul IT&C, prin evoluții pentru serviciile de securitate cibernetică și cloud.

Citește și:

Leave a Comment