Share

Continuă represaliile la Ministerul Transporturilor. Directorului general interimar al Tarom a fost revocat

Daniela Mădălina Mezei, directorul general interimar al operatorului aerian national Tarom a fost revocată din funcție de consiliul de administraţie al companiei. Decizia este surprinzătoare însă în tonul epurărilor din ultimele zile din companiile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor.

„Am fost revocată în această seară, dar nu ştiu care sunt motivele, trebuie să văd hotărârea Consiliului de Administraţie. M-a informat preşedintele consiliului de administraţie. În locul meu va veni Valentin Gvinda, pensionar, comandant de detaşament la ATR”, a declarat, Mădălina Mezei pentru Agerpres.

Mezei fusese numită în fruntea Tarom pe 19 iunie 2019, în locul lui Cărăvan Maresi, care preluase interimatul în 3 iunie 2019.

Mădălina Mezei a fost reprezentant Tarom în Belgia din aprilie 2009 şi până la numirea sa la conducerea companiei, una dintre responsabilităţi fiind planificarea şi organizarea strategiei de piaţă şi dezvoltare în regiune. Ea este absolventă a Academiei de Studii Economice (Facultatea de Management) Bucureşti, având şi un MBA (Master în Business Administration). Daniela Mădălina Mezei lucrează în compania Tarom din anul 1997.

Tarom îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.

Compania deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 23 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

Citește și:

Leave a Comment