Share

Concurs de patinaj artistic derulat la Țiriac Arena

În perioada 23-27 februarie 2022, Patinoarul Allianz – Țiriac Arena găzduiește prima ediție a competiției internaționale de patinaj artistic „Bellu Memorial”, organizată de Asociația Municipală de Patinaj București.

Evenimentul va fi primul concurs de patinaj artistic derulat la Patinoarul Allianz – Țiriac Arena de la debutul pandemiei.

Acțiunea aduce pe gheața patinoarului peste 200 de concurenți din 22 de țări: Austria, Bulgaria, Canada, Croația, Cipru, Estonia, Elveția, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Grecia, India, Irlanda, Israel, Italia, România, Kazahstan, Slovacia, Slovenia, Serbia, Spania și Ucraina.

„Bellu Memorial” face parte din cadrul turneului European Criterium, fiind cea de-a patra competiție din cele cinci organizate în anul competițional 2021-2022. Concursul de patinaj este adresat ambelor sexe de la următoarele categorii: Novici, Juniori și Seniori. La sfârșit, toți participanții vor fi premiați cu medalii și diplome.

Prima ediție a competiției internaționale de patinaj artistic „Bellu Memorial”, susținută pe gheața Patinoarului Allianz – Țiriac Arena, beneficiază de jurizare la cel mai înalt nivel, echipa de jurați fiind compusă din reprezentanți ai patinajului artistic din multiple țări.

Competiția este organizată de Asociația Municipală de Patinaj București, în parteneriat cu Federația Română de Patinaj, în conformitate cu regulile Uniunii Internaționale a Patinajului (ISU).

Siguranța și sănătatea participanților sunt pe primul loc, iar toate activitățile sportive vor fi organizate în conformitate cu reglementările în vigoare adoptate de autorități privind măsurile de prevenție COVID-19.

În acest sens, publicul va fi limitat la părinții concurenților și reprezentanții cluburilor de patinaj artistic.

Patinoarul Allianz – Țiriac Arena este singurul din zona București-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei. Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanțe.

Citește și:

Leave a Comment