CFR Călători promite suplimentarea trenurilor către zonele în care românii îl vor întâmpina pe Papa Francisc
CFR Călători va pune în circulaţie capacitatea tehnică maximă posibilă pentru asigurarea mobilităţii cetăţenilor, cu ocazia vizitei în România a Papei Francisc, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.
Astfel, trenurile de călători vor fi suplimentate vineri, 31 mai, pe rutele spre şi dinspre Bucureşti, iar sâmbătă, 1 iunie, pe rutele Braşov – Miercurea Ciuc, Miercurea Ciuc – Adjud, Miercurea Ciuc – Cluj Napoca, Iaşi – Bacău, Iaşi – Paşcani şi Iaşi – Vaslui. Duminică, 2 iunie, trenurile vor fi suplimentate pe rutele Blaj – Sighişoara – Braşov, Blaj – Alba Iulia şi Cluj Napoca – Blaj.
Pentru evitarea supraaglomerării trenurilor în această perioadă, CFR Călători solicită pasagerilor şi în special celor care se deplasează la evenimentele religioase la care este prezent Papa Francisc (Bucureşti – 31 mai, Şumuleu Ciuc/Miercurea Ciuc – 1 iunie, Iaşi – 1 iunie şi Blaj – 2 iunie) să îşi planifice din timp călătoria, să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători şi să îşi procure anticipat legitimaţiile de călătorie.
Biletele pot fi achiziţionate anticipat online de pe www.cfrcalatori.ro sau de la automatele de vânzare bilete din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
Eparhia de Cluj – Gherla a închiriat și ea trei garnituri de tren
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, a anunţat că eparhia pe care o păstoreşte a închiriat trei garnituri de tren, pentru circa 3.000 de persoane, care vor fi prezente la Blaj, cu ocazia vizitei Papei Francisc.
El a menţionat că din partea eparhiei sale s-au înscris pe liste, pentru a fi prezente la vizita Papei, peste 6.200 de persoane.
„Ne bucurăm că în acest an, la celebrarea liturgică din 2 iunie, pe Câmpia Libertăţii, Pontiful Roman Papa Francisc va ridica le cinstea altarelor pe cei şapte episcopi ucişi din ură faţă de credinţă în timpul regimului comunist”, a spus episcopul greco-catolic.