Share

Cea mai mare sticlă de whisky din lume are 105 litri și ar putea obţine la licitație peste 15.000 de lire sterline

Sticla de 105,3 litri, conţinând whisky „single malt” cu o vechime de 14 ani provenit din distileria Tomintoul, are o înălţime de 1,5 metri, cântăreşte peste 180 de kilograme şi ar ajunge pentru 5.250 de drahme (porţii).

Conform Press Association, deținătorii spectaculoasei sticle de Tomintoul Speyside Glenlivet au decis să o scoată la vânzare în cadrul unei licitaţii online la finalul căreia se estimează că ar putea obţine peste 15.000 de lire sterline.

Încă departe de țelul propus, sumele licitate ajunseseră marţi la peste 6.000 de lire sterline, cu cinci zile înaintea termenului final stabilit pentru duminică la ora 20.00.

„Din când în când, se iveşte şansa de a achiziţiona o sticlă de whisky unicat – acum a apărut o astfel de oportunitate”, a spus Graham Crane, director şi cofondator al casei de licitaţii Just Whisky.

„Suntem încântaţi să scoatem luna aceasta la licitaţie o sticlă mult supradimensionată şi sperăm că norocosul cumpărător are fie un ciorap de Crăciun de dimensiuni impresionante, fie are în plan un Revelion de pomină pentru a întâmpina anul 2020”, a continuat Graham Crane.

Sticla gigantică cu whisky din regiunea scoţiană Speyside, care conţine echivalentul a 150 de sticle standard de Glenlivet, are o etichetă de mari dimensiuni şi un dop de 20 de centimetri. A fost îmbuteliată la distileria Tomintoul în august 2009 de o echipă formată din 14 persoane şi a fost expusă în cadrul The Scotch Whisky Experience din Edinburgh.

Cu doar câteva zile în urmă a fost dezvăluită și cea mai mare colecţie privată de whisky din lume, tot înaintea unei licitaţii. Richard Gooding, fost acționar PepsiCo a acumulat această colecţie de 4.000 de sticle de-a lungul mai multor decenii, călătorind regulat din Statele Unite în Scoţia pentru a achiziţiona sticle deosebite la licitaţii şi din distilerii.

Citește și:

Leave a Comment