Share

Boeing pierde circa 1 mld. USD / lună și are nevoie de minimum 10 mld. USD pentru redresare

Constructorul aeronautic american Boeing Co poartă discuţii cu băncile pentru a împrumuta cel puţin 10 miliarde dolari.

Conform CNBC, oficialii Boeing au nevoie de acest împrumut pentru a depăși criza cauzată de prăbușirea celor două aeronave 737 MAX și pentru a acoperi costurile necesare remedierii sistemelor electronice ale acestui tip de avion.

Potrivit surselor CNBC, Boeing şi-a asigurat deja credite bancare în valoare de cel puţin şase miliarde dolari şi discută în continuare cu alte bănci pentru noi împrumuturi.

Analiştii estimează că Boeing pierde aproximativ un miliard de dolari pe lună din cauza blocării la sol a avioanelor 737 Max, iar pentru trimestrul al treilea al anului trecut a raportat un flux negativ de numerar de aproape trei miliarde de dolari.

În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de numărul avioanelor livrate în anul 2018 şi totodată cel mai mic număr de avioane livrate de Boeing în ultimii 11 ani.

Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX, cel mai bine vândut model al constructorului american, au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Grupul aeronautic american spera că avionul său va reintra în serviciu până la finalul lui 2019, după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor, dar la începutul lunii decembrie 2019 Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a anunţat că nu va aproba reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX înainte de 2020.

Criza provocată de modelul 737 MAX a obligat Boeing să oprească producţia celui mai bine vândut avion al său şi să schimbe directorul general la finele lunii decembrie.

Leave a Comment