Share

Bătălia „toxică” pentru conducerea Nissan a luat sfârșit. Compania are un nou CEO

După luni de căutări, discuții aprinse și degringoladă, grupul japonez Nissan, partenerul francezilor de la Renault, are un nou director executiv. Conform Financial Times, alesul este Makoto Uchida, șeful operațiunilor Nissan din China.

Jurnaliștii de la Financial Times au dat publicității un articol în care, citând surse din cadrul companiei Nissan, susțin că șeful operațiunilor din China a fost numit CEO al grupului nipon. Alegerea acestuia vine după un adevărat război în consiliul de conducere declanșat odată cu arestarea lui Carlos Ghosn în 2018 și amplificat de înlăturarea urmașului acestuia, Hiroto Saikawa.

Decizia unanimă a consiliului de administrație de a îl promova în funcția supremă pe japonezul în vârstă de 53 de ani care până acum a avut în subordine operațiunile Nissan de pe piața chineză vine după o căutare de trei luni

Concedierea bruscă a domnului Saikawa, au declarat oameni apropiați Nissan, a dat naștere unei lupte interne „toxice” pentru controlul companiei care a paralizat efectiv grupul și l-a blocat în încercarea sa de a se concentra asupra activității sale de bază, a planului de redresare și a reparării relațiilor cu partenerul de alianță, Renault.

„Astăzi este un dezastru. Totul este scăpat de sub control. Nimeni nu pare să fie la comandă și asta nu poate dura mult timp. Este suficient”, a declarant, conform Financial Times, unul dintre cei implicați în alegerea noului CEO.

Uchida, care a petrecut mai bine de un deceniu la o casă de tranzacționare japoneză înainte de a se alătura Nissan în 2003, a fost ales dintr-o listă scurtă de șase candidați care l-a inclus și pe Ashwani Gupta, un fost director Renault originar din India, care a fost numit acum director operational al companiei nipone.

Unii directori din cadrul Nissan consideră că actuala structură a alianţei nu este echilibrată, în condiţiile în care anul trecut Nissan a vândut pe plan global 5,65 milioane de vehicule, de 1,5 ori mai mult decât Renault.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.

Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault-Nissan-Mitsubishi, în condiţiile în care, pe cele mai mari pieţe auto globale, China, SUA şi Europa, cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Citește și:

Leave a Comment