Share

UPDATE: Alte trei cazuri de coronavirus. Unul dintre acestea la București

UPDATE: După ce a anunțat în jurul orei 15 că au fost confirmate alte două cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), unul la Timișoara și altul la Hunedoara, la ora 17 Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat și prumul caz din București.

Astfel, primul dintre cazuri priveşte o tânără de 15 ani din Timişoara, care studiază în aceeaşi unitate de învăţământ cu ceilalţi doi tineri de 16 ani, dar într-o altă clasă, precizează sursa citată.

În prezent, cursurile instituţiei de învăţământ sunt suspendate până pe 11 martie, urmând ca în cursul zilei de luni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.

„Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de ieri la Spitalul de copii din Timişoara, prezentând simptome de febră şi tuse şi luându-se decizia internării şi prelevării de probe la Spitalul de boli infecţioase din Timişoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră”, arată GCS.

Cel de-al doilea caz confirmat este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în acelaşi avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat şi el în cursul zilei de vineri cu infecţie cu noul coronavirus (COVID-19).

„Tânăra de 16 ani este asimptomatică şi va fi internată la Spitalul de boli infecţioase din Timişoara”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Tot astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că șase dintre persoanele confirmate anterior cu noul coronavirus sunt internate în centre medicale din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova, celelalte trei fiind declarate vindecate, motiv pentru care au fost externate.

„În acest moment, cele şase persoane purtătoare ale virusului sunt internate în centre medicale din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova. Pacienţii internaţi la Timişoara şi Craiova nu prezintă simptome şi au o stare generală bună. Pacienţii internaţi la Cluj-Napoca şi Iaşi prezintă stare de sănătate ameliorată faţă de momentul internării, fără febră”, arată GCS.

La nivel naţional, 16 persoane se află în carantină, pentru alte 12.927 fiind dispusă măsura autoizolării la domiciliu.

UPDATE: la ora 17 a foat confirmat și cel de al 12-lea caz de infecție cu noul coronavirus (COVID-19) la nivel național. Este vorba despre un bărbat din București, în vârstă de 49 ani, care s-a întors din Italia (Roma) în data de 27 februarie 2020, dintr-o zonă neafectată.

Bărbatul s-a prezentat seara trecută la Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” cu febră, dar cu simptomatologie care nu intră în definiția de caz COVID-19. I s-au recoltat probe și pentru că persoana a călătorit în Italia s-a decis să se recolteze probe și pentru testul COVID-19.

Este primul caz depistat în București. Conform primelor sale declarații, bărbatul a stat în toată această perioadă la domiciliu, de la revenirea în țară.

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a solicitat izoleta pentru transportul la Institutul național de boli infecțioase și a demarat ancheta epidemiologică. S-a început stabilirea contacților bărbatului confirmat pozitiv la noul COVID-19, după care va începe recoltarea probelor pentru testare.

Leave a Comment