Bogdan Florea îi ia locul lui Brent Valmar la conducerea Porsche România
Cel mai puternic importator auto de pe piața locală, Porsche România, a anunțat astăzi o schimbare importantă la nivelul conducerii. Bogdan Florea preia funcția de director general de la Brent Valmar.
Începând cu 1 mai 2026, Bogdan Florea (45 ani) va fi numit în funcția de director general al Porsche România, preluând responsabilitățile de la Brent Valmar (67 ani), care se retrage din activitate la 1 iulie 2026 după o carieră îndelungată la conducerea celui mai puternic importator auto din România. Până în acest an, Porsche România s-a identificat cu numele lui Brent Valmar și invers.
Având în vedere specificul importatorilor din rețeaua Porsche din întreaga lume, în noul său rol, Bogdan Florea va coordona activitățile din România alături de Andreas Burgholzer (42 ani).
Bogdan Florea și-a început cariera în cadrul Porsche România în anul 2003 și a ocupat, cel mai recent, poziția de Brand Manager pentru divizia de autoturisme a mărcii Volkswagen. De-a lungul timpului el a contribuit semnificativ la dezvoltarea brandului pe piața locală, consolidând performanța comercială și poziționarea acestuia.

După o carieră de excepție, Brent Valmar se retrage din activitate, lăsând în urmă o contribuție esențială la dezvoltarea Porsche România. Încă de la debutul operațiunilor în România, în 1998, el a avut un rol decisiv în transformarea companiei într-un pilon solid al activităților de distribuție din cadrul grupului. În total, Porsche România a livrat până in prezent 715.860 vehicule noi pe piata locală.
„Succesul Porsche Romania este strâns legat de activitatea și leadershipul domnului Brent Valmar, căruia îi sunt adresate mulțumiri pentru contribuția sa de lungă durată și îi sunt transmise cele mai bune urări pentru noua etapă a vieții. Totodată, Porsche Romania își exprimă încrederea în noua echipă de conducere formată din Bogdan Florea (Vânzări) și Andreas Burgholzer (Finanțe și Back Office), cărora le urează succes în atingerea obiectivelor viitoare”, notează oficialii companiei.
Odată cu trecerea lui Bogdan Florea în poziția de director general al importatorului mărcilor grupului Volkswagen, responsabilitatea pentru marca omonimă va fi preluată de Tiberiu Bălan. Acesta aduce o experiență solidă din zona clienților corporate și a autorităților, precum și în managementul diviziei de vehicule rulate Weltauto. Atribuțiile sale actuale vor fi preluate de Bogdan Ileana, în prezent Team Leader Vânzări Flote.
O altă schimbare în structura companiei vizează marca Audi. Horațiu Moldovan, care a asigurat interimatul la conducerea brandului premium, va continua în această poziție. Totodată, mărcile SEAT și CUPRA vor fi coordonate de un nou director, Ionuț Anghel, care vine cu experiență în vânzările de autoturisme și vehicule comerciale Volkswagen în cadrul dealerului Porsche Inter Auto.
Citește și:








