Share

Chinezii de la BYD vor să adere la Asociația Constructorilor Europeni de Automobile

Grupul chinez BYD a solicitat acceptarea sa în principalul grup de lobby al constructorilor europeni de automobile, ACEA. Ar deveni prima companie auto chineză membră a asociației europene.

BYD Co. poartă discuții pentru a adera la grupul de lobby al industriei auto europene, o mișcare care i-ar oferi producătorului auto chinez o imagine mai bună pe continent, informații „la prima mână”, o voce mai puternică în discuțiile cu autoritățile europene și un loc la masa negocierilor dintre principalele companii au to europene.

Conform Bloomberg, cel mai mare producător mondial de vehicule electrice, BYD, a depus o cerere de aderare la Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informația fiind confirmată de un purtător de cuvânt al grupului de lobby. Același purtător de cuvânt a precizat că nu a fost luată încă o decizie cu privire la primirea BYD în ACEA.

În prezent, ACEA are în componență 17 mari companii auto, singurele din afara Europei fiind grupurile Hyundai (Coreea de Sud), Ford (SUA) Honda (Japonia), Nissan (Japonia) și Toyota (Japonia).

Citește și:
– Chinezii de la BYD, acuzați de încălcări ale legislației muncii la uzina din Ungaria
– BYD anunță al doilea model asamblat în Ungaria. Alături de Doplhin Surf, uzina va produce Atto 2

Aparent, în solicitarea sa de aderare la ACEA, chinezii de la BYD mizează pe deținerea noi uzine din Ungaria, marca devenind astfel „producător european”. Dacă ACEA va accepta solicitarea BYD, la rând pot veni și alte companii din China precum Chery, de exemplu, care asamblează deja vehicule la o uzină de lângă Barcelona.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a fost înființată în 1991 sub denumirea franceză „l’Association des Constructeurs Européens d’Automobiles”, ceea ce explică acronimul larg utilizat și recunoscut, folosit și în prezent: ACEA.

Acum trei decenii, membrii fondatori ai asociației au fost BMW, DAF, Daimler-Benz, FIAT, Ford, General Motors Europe, MAN, Porsche, Renault, Rolls Royce, Rover, Saab-Scania, Volkswagen, Volvo Car și AB Volvo.

În ultimii ani, ACEA și-a deschis porțile și pentru producătorii non-europeni care dețin facilități importante de producție și cercetare în Europa.

Citește și:

Leave a Comment