Share
Ministrul Transporturilor: Sindicatul Metrorex a negociat salarii cu sine însuşi

Ministrul Transporturilor: Sindicatul Metrorex a negociat salarii cu sine însuşi

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, continuă lupta cu sindicatul Metrorex acuzând liderii acestuia că au format un cartel inclusiv pentru a obține avantaje în favoarea unei firme deținută chiar de sindicaliști.

De la începtul acestui an ministrul Cătălin Drulă a început un asalt, deocamdată verbal, asupra redutei Metrorex, companie din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, dar care își gestionează singură activitatea cu ajutorul banilor de la bugetul național.

După ce, la finalul lui ianuarie, declara că salariile medii de la Metrorex au crescut nejustificat până la circa 10.000 de lei în plină pandemie și pe fondul scăderii veniturilor, oficialul a revenit menționând că „metroul nu a fost construit pentru ei şi bunăstarea lor şi a «famigliilor» lor, ci pentru cetăţenii Capitalei şi cei care îl folosesc atunci când vin în Bucureşti. Negocierea avantajelor şi privilegiilor pe care şi le-au dobândit prin Contractul Colectiv de Muncă şi pentru care plătesc toţi românii subvenţionarea metroului trebuie să aibă în centrul atenţiei călătorul, nu nababul de sindicat. Din concluziile preliminare ale anchetei Corpului de control aflăm că, la negocierea CCM de anul trecut, când s-au majorat salariile cu 18%, 10 din cei 15 membri din comisia de negociere constituită la nivelul administraţiei Metrorex erau membri de sindicat. Practic, sindicatul Metrorex a negociat salarii mai mari în plină pandemie cu sine însuşi”.

Pe lângă implicarea în deciziile consiliului de administrație, acolo unde dețin, conform ministrului, majoritatea posturilor, șefii sindicatului Metrorex s-au implicat și în activități comerciale cu propriul angajator. Astfel, Cătălin Drulă arată că firma Sindomet Servcom SRL, deținută „în proporţie de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), al cărui preşedinte este domnul Ion Rădoi”, a avut două contracte cu Metrorex. Unul pentru spaţiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% şi Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Şi un contract pentru spaţiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%. S-a încercat prelungirea de facto a acestor contracte, Sindomet încasând în continuare sumele, dar Metrorex refuzând să încaseze partea sa, oricum prea mică, pentru că nu mai exista contract valabil. Corpul de Control va face lumină şi în această poveste”.

În acest context, ministrul a revenit și asupra salarizării de la Metrorex, explicând că veniturile brute medii „per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei. În propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2021, Metrorex are estimat un câştig mediu brut lunar per salariat de 12.739 lei”.

Sindicatul Metrorex își apără activitatea

Într-un mod foarte ciudat pentru oricine înțelege bugetul unei companii și rolul unui sindicat în aceasta, USLM, a comunicat că venitul mediu brut nu e de 10.000 de lei ci de, atenție, 9.900 de lei și „include toate contribuţiile plătite la buget”.

În plus, într-un mod la fel de anapoda, fără a contesta afirmațiile ministrului Cătălin Drulă, sindicatul Metrorexîncearcă să justifice majorările salariale prin… dimensiunile rețelei de transport a companiei. „Din 2016 şi până în 2020, Metrorex a pus în funcţiune 12 staţii noi de metrou şi două depouri, care împreună, prin gradul ridicat de asigurare a unor condiţii de calitate, atractivitate şi confort, totalizează circa 50% din volumul total al reţelei de transport care are 63 de staţii şi şase depouri (reţeaua de metrou din Bucureşti are o lungime de 78 km, depăşind reţelele de metrou din oraşe precum Dubai şi Rotterdam). Totodată, urmare a controalelor efectuate de ISU, care au consemnat lipsa de personal pentru mentenanţă şi intervenţii, în cursul anului 2019 au fost angajaţi 354 de salariaţi, astfel încât, împreună cu personalul prevăzut pentru Magistrala 5 de metrou, numărul total de posturi prevăzute este de 5.861 de persoane, din care sunt neocupate peste 150 de posturi”, arată USLM într-un comunicat.

Citește și:
– Ministrul Drulă: Venitul mediu la Metrorex este de 10.000 de lei, dublu faţă de acum 3 – 4 ani

Fără a explica logic de ce era nevoie de o creștere a veniturilor salariale în plină pandemie când activitatea de transport s-a redus substanțial, cei de la USLM continuă arătând că „în anul 2020 bugetul Metrorex a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2020 cu un deficit de peste 328 de milioane de lei. Prin măsurile luate, inclusiv prin economii de circa 50 de milioane de lei la fondul de salarii, la sfârşitul anului, acesta a fost redus la aproape 175 de milioane de lei şi nu existau plăţi curente restante, fiind reeşalonate plăţile la bugetul de stat conform actelor normative adoptate de Guvern. Pentru anul 2021, compensaţia/subvenţia alocată este diminuată cu circa 195 milioane de lei faţă de cea prevăzută în contractul de servicii publice de transport călători cu metroul pentru perioada 2020-2024”.

Departe de a fi rezolvată, diferența majoră dintre veniturile și cheltuielile companiei Metrorex, precum și implicarea majoră a sindicatului în conducerea companiei și în contracte derulate de o firmă a USLM cu propriul angajator, tinde să devină un subiect aprins de discuție între Ministerul Transporturilor și oficialii sindicatului de la metroul bucureștean. Și, dacă asta nu este neapărat o situație anormală, modul în care justifică USLM majorările salariale și contratele cu Metrorex este cel puțin discutabil.

Citește și:

Leave a Comment