Share
Paradoxul industriei elvețiene de ceasuri: scade numărul de piese vândute, cresc veniturile producătorilor

Paradoxul industriei elvețiene de ceasuri: scade numărul de piese vândute, cresc veniturile producătorilor

În ultimii ani industria elvețiană producătoare de ceasuri a trecut prin schimbări majore, iar printre acestea se numără una care pare a duce către dispariția unui întreg segment.

Statisticile date publicității de Federația Industriei Elvețiene de Ceasuri (FH) arată că în întreg anul 2019 au fost exportate către alte state 20,6 milioane de ceasuri, cu 3,1 milioane mai puține decât în anul anterior. În același timp, valoarea totală a ceasurilor exportate a crescut cu 2,4% până la 21,7 miliarde de franci elvețieni (20,4 mld. euro). Situația nu e nouă. De ani buni, în timp ce vânzările, ca volum, s-au tot aflat în scădere, valoarea acestora s-a aflat în creștere. Un calcul simplu ne arată că prețul mediu al unui ceas elvețian a ajuns anul trecut la peste 1.000 de euro. În plus, luată pe segmente, piața arată că „majorarea valorii exporturilor a fost aproape exclusiv datorată ceasurilor mecanice, din metale prețioase sau bimetale, cu prețuri de peste 3.000 de franci (n.n. – 2.800 de euro). Alte segmente de preț, în special ceasurile cu cuarț și cele din oțel, au înregistrat scăderi”, arată oficialii FH.

Cifrele de mai sus arată și că o privire simplistă, precum cea a Strategy Analytics, care anunța la începutul lui februarie că vânzările Apple Watch le-au depășit pe cele ale întregii industrii elvețiene de ceasuri, este insuficientă. În ciuda faptului că vânzările de ceasuri inteligente Apple au fost, într-adevăr, mai mari decât cele ale elvețienilor ca număr, în privința valorii, industria de ceasuri de lux a bătut măr gigantul american.

Revenind însă la pardoxul despre care vorbeam și, mai ales, la efectele acestuia, trebuie menționat că în anii de după criza din 2008, scăderile de volum ale vânzărilor de ceasuri erau urmate imediat de o reducere a numărului de angajați din industria elvețiană. Din 2017 însă, deși numărul de piese vândute a continuat să scadă anual, a apărut, surprinzător pentru mulți, o creștere a numărului de angajați din industrie. „Nu cred că acesta este un fenomen nou, dar este prima dată când văd că se întâmplă de la venirea mea la Federație în 1993”, declară Jean-Daniel Pasche, președintele FH.

În același timp, observând atât reculul exporturilor cât și creșterea numărului de angajați atât în 208 cât și în 2019, François Matile, secretarul general al Convenției Patronale de Industrie Horlogère (CP), o organizație a angajatorilor din sector, a explicat și el că „acest efect de yo-yo nu este nou. Numărul de locuri de muncă a variat cu 4% până la 8% în fiecare an. Însă ceea ce se observă acum sunt cicluri mult mai apropiate, mai scurte. Totul merge astăzi mult mai repede”.

Ca și în cazul diferenței dintre vânzările de smartwatch-uri Apple și cele ale industriei elvețiane de ceasuri, mult mai importantă decât pivirea de ansamblu este cea detaliată, pe segmente. Astfel se observă că scăderea vânzărilor de ceasuri din zona „entry” nu afectează prea mult numărul de locuri de muncă pentru că producătorii acestora au, în mare parte, linii de producție automatizate. Prin urmare, e suficientă o reducere a vitezei roboților și nu o disponibilizare de personal.

În schimb, cum în zona ceasurilor cu prețuri medii sau ridicate numărul de piese vândute nu a scăzut, ba chiar, în unele cazuri, s-a majorat, producătorii au fost nevoiți să angajeze personal. „Cu cât se merge mai sus pe scala prețurilor, cu atât se poate observa o creștere a vânzărilor și cu cât se coboară pe aceeași scală se vede scăderea vânzărilor”, confirmă și Daniel Pasche, președintele FH.

Dincolo de paradoxul creșterii personalului pe fondul scăderii vânzărilor, tendința menționată poate însemna însă un moment zero al producătorilor elvețieni de ceasuri „entry”. Confruntați cu o concurență tot mai puternică venită de la companii din Asia sau alte zone ale globului, aceștia ar putea ajunge chiar să renunțe la afaceri dând peste cap liniile directoare trasate cu ani în urmă de Nicolas G. Hayek, fondatorul grupului swatch și omul catalogat drept „salvatorul industriei elvețiene de ceasuri” în perioada așa-numitei „crize a quartz-ului”. Conform regretatului Hayek, industria elvețiană de ceasuri nu poate supraviețui fără o bază industrială solidă, iar volumul producției de ceasuri, chiar și cele „entry”, trebuie menținut cu orice preț. Asta pentru că, pe măsură ce producția scade efectele se transmit în lanț către furnizorii de materie primă și cei de carcase sau piese. Și asta îi va afecta, mai devreme sau mai târziu, inclusiv pe producătorii de piese „high-end”.

De altfel, primele efecte ale scăderii vânzărilor de ceasuri „entry” au și apărut. Intervievat în presa elvețiană, Alain Marietta, managerul Metalem, o companie din Le Locle care produce cadrane, a declarat că numărul de comenzi „stagnează”. „Ne îndreptăm spre ceață. Fără semne ale unei reveniri în anul viitor”, a explicat Marietta. Unele firme deja disponibilizează personal ca răspuns la ceea ce mulți consideră a fi un mediu de afaceri sumbru.

Citește și:

Leave a Comment