Share
Airbnb: România, în top 5 al destinaţiilor anului 2020

Airbnb: România, în top 5 al destinaţiilor anului 2020

Ministerului Turismului a anunțat că platforma internaţională Airbnb a nominalizat România în Top 5 al celor mai căutate destinaţii pentru anul 2020.

Conform oficialilor de la București, reprezentanţii platformei online de rezervări Airbnb descriu România drept o destinaţie recunoscută pentru peisaje, în care turiştii se pot bucura de experienţe unice.

Airbnb estimează că România va cunoaşte în 2020, conform estimărilor, o creştere a rezervărilor cu 298% faţă de anul 2019.

Aceste estimări vin după ce, în acest an, conform datelor INS, sosirile vizitatorilor străini în România au crescut, în primele opt luni, cu peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Aceste estimări pentru anul 2020 ne arată încă o dată potenţialul enorm pe care România îl are din punct de vedere turistic. Datele INS ne arată o creştere a vizitatorilor străini care au ajuns în ţara noastră în primele 8 luni ale anului 2019 dar, totodată, o creştere cu aproximativ 8% a numărului de turişti români care au ales să îşi petreacă vacanţele în ţara noastră şi să redescopere România ca destinaţie turistică”, a afirmat ministrul de resort, Bogdan Trif, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, măsura voucherelor de vacanţă a fost cea care a stimulat foarte mult industria turistică de la noi din ţară.

„În acelaşi timp, trebuie spus că, în acest an, sunt cu aproximativ 15% mai multe societăţi comerciale private care au ales să acorde vouchere de vacanţă angajaţilor. Acest lucru dovedeşte încă o dată că această măsură a fost una care a avut nu doar un rol social, ci şi un rol economic important”, a mai arătat Trif.

Citește și:

Leave a Comment