Share
Anunț-surpriză al Ford: Un SUV electric „inspirat din designul lui Mustang” va fi lansat în 2020

Anunț-surpriză al Ford: Un SUV electric „inspirat din designul lui Mustang” va fi lansat în 2020

Divizia europeană a marelui grup american Ford a anunțat astăzi, în cadrul evenimentului special „Go Electric” desfășurat la Amsterdam, că va lansa o întreagă gamă de vehicule electrificate. Cel mai interesant dintre acestea este, fără îndoială, SUV-ul 100% electric care va ajunge pe piață în 2020. Conform oficialilor companiei, acesta va fi inspirat din designul lui Mustang și va avea o autonomie de 600 de kilometri în ciclul WLTP”.

O nouă linie de modele prezentate sub egida Ford Hybrid oferă sisteme de propulsie sofisticate mild-hybrid, full-hybrid și plug-in hybrid, îmbunătățind consumul și experiența de șofat pentru clienții din Europa și aducând valorile tradiționale Ford – încredere, accesibilitate și dinamism – în zona vehiculelor electrificate.

Ford a dezvăluit la „Go Electric” versiunea plug-in Hybrid a noii generații a SUV-ului Kuga. De altfel, Kuga devine modelul Ford cu cele mai multe variante electrificate din istorie, fiind primul model al companiei care oferă versiuni mild-hybrid, full-hybrid și plug-in hybrid.

Noul SUV cu șapte locuri Explorer Plug-In Hybrid și noul transportor de persoane cu opt locuri Tourneo Custom Plug-In Hybrid au debutat la rândul lor astăzi în premieră mondială. Ambele oferă atât posibilitatea de rulare în modul 100% electric, cât și autonomia și libertatea oferite de un motor tradițional cu combustie internă.

Ford Kuga

Alte noutăți prezentate sunt noile Fiesta EcoBoost Hybrid și Focus EcoBoost Hybrid, care pun la dispoziția clienților sofisticata tehnologie mild-hybrid. Aceasta reduce emisiile de CO2, optimizează consumul și oferă o experiență dinamică plină de satisfacție.

În plus, Ford a anunțat faptul că o versiune complet electrică a utilitarei Transit se va alătura gamei electrificate de vehicule comerciale în 2021. Concepută pentru a oferi propulsie cu emisii zero, noua furgonetă va contribui la un aer mai curat și la orașe mai liniștite, reducând în același timp costurile de utilizare pentru companii și operatori.

„Noile noastre vehicule din familia Ford Hybrid sunt orientate spre viitor, avansate din punct de vedere tehnologic și utilizează o gamă largă de soluții de electrificare pentru a acoperi diferitele nevoi ale clienților noștri, făcând ca electrificarea să fie relevantă și tangibilă pentru mai mulți șoferi decât a fost vreodată”, a declarat Stuart Rowley, președinte Ford Europa. „Modelele anunțate astăzi reprezintă doar începutul planurilor noastre de a dezvălui o gamă complexă de vehicule inteligente dedicate unei lumi inteligente. De la Fiesta la Transit, fiecare nou model pe care îl vom lansa pe piață va beneficia de cel puțin o versiune electrificată care se potrivește nevoilor și buzunarelor clienților noștri din Europa”.

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment