Share

Slovenii de la NLB și austriecii de la Raiffeisen se luptă pentru Addiko Bank

Nova Ljubljanska Banka (NLB) a anunțat că intenționează să lanseze o ofertă de preluare a Addiko Bank în valoare de 565,5 milioane de euro. Cu doar o zi în urmă, și Raiffeisen Bank International din Austria și-a anunțat intenția de a lansa o ofertă publică de cumpărare pentru aceeași bancă evaluând-o la 449,5 milioane de euro.

Conform Wall Street Journal (WSJ) pe 9 aprilie 2026, grupul Raiffeisen a anunațat că oferă 23,05 euro în numerar pentru fiecare acțiune Addiko. Prețul, care corespunde mediei ponderate în funcție de volum a acțiunii din ultimele șase luni, reprezintă o primă de 20% față de valoarea intrinsecă a capitalului propriu determinată printr-o evaluare externă, a precizat Raiffeisen. Oferta este cu aproape 13% mai mică decât ultimul preț de închidere al acțiunilor Addiko, de 26 euro.

Tranzacția, care se preconizează că va fi finalizată în al patrulea trimestru, are ca scop consolidarea cotei de piață a Raiffeisen în Croația — unde are deja activități — și facilitarea reintrării sale în Slovenia, unde vede potențial de creștere în sectorul bancar corporativ și de investiții, precum și în segmentul întreprinderilor mici și mijlocii.

Ca parte a tranzacției, Raiffeisen intenționează să vândă filialele Addiko din Serbia, Bosnia-Herțegovina și Muntenegru către Alta Pay — un acționar legat de omul de afaceri sârb Davor Macura. Prețul unităților cedate va corespunde cel puțin valorii lor juste de piață. Tranzacția este preconizată a se finaliza în a doua jumătate a anului 2027.

La doar o zi diferență, pe 10 aprilie, și Nova Ljubljanska Banka (NLB) a anunțat că intenționează să lanseze o ofertă de preluare în valoare de 565,5 milioane de euro pentru Addiko Bank intensificând astfel competiția pentru rețeaua acesteia din Europa de Sud-Est.

NLB, care este cel mai mare creditor din Slovenia și a încercat anterior să cumpere Addiko în 2024, a declarat că intenționează acum să ofere 29 euro în numerar pentru fiecare acțiune Addiko. Aceasta reprezintă o primă de aproape 12% față de prețul de închidere al acțiunii de miercuri și este cu 26% mai mare decât propunerea Raiffeisen de 23,05 euro pe acțiune.

Conform WSJ, Addiko a confirmat primirea ofertei Raiffeisen și a precizat că va emite un răspuns oficial odată cu publicarea documentului oficial de ofertă. Addiko nu a comentat încă oferta NLB.

Instituția de credit a atras interesul pentru preluare în ultimii ani. Îngrijorările legate de baza sa fragmentată de acționari au determinat Banca Centrală Europeană să suspende anumite drepturi de vot și să interzică efectiv plata dividendelor.

NLB a declarat că oferta sa va „rezolva incertitudinile legate de structura acționarilor Addiko”.

Banca slovenă intenționează să integreze filialele Addiko în propriile operațiuni pe cele cinci piețe pe care acestea se suprapun și va evalua dacă menținerea celor din afara Uniunii Europene este rentabilă, a declarat aceasta.

Tranzacția, care este supusă aprobărilor autorităților de reglementare și ale acționarilor, ar trebui să genereze o creștere semnificativă a profiturilor începând cu al doilea an de la achiziție, a declarat NLB.

Leave a Comment