Şefa Comisiei Europene: Toţi cei care nu suntem experţi am subestimat coronavirusul
Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene (CE), a recunoscut ieri că responsabilii politici au subestimat cu totul amploarea pericolului reprezentat de pandemia Covid-19.
Într-un interviu publicat de cotidianul german Bild, Ursula von der Leyen a declarat că „noi toţi, care nu suntem experţi, am subestimat la început coronavirusul. Dar între timp a devenit clar că este vorba despre un virus care ne va lua mult timp. Am înţeles că toate aceste măsuri, care păreau drastice în urmă cu două sau trei săptămâni, trebuie luate acum”.
Conform șefei executivului european, Europa este „în acest moment epicentrul crizei”.
Ea a respins însă termenul de „război” împotriva virusului, folosit săptămâna aceasta de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. „Personal, nu aş folosi termenul de război, dar înţeleg motivaţia preşedintelui francez, deoarece coronavirusul este un adversar îngrijorător”, a explicat Von der Leyen.
Pentru ministrul economiei german Peter Altmaier, Statele Unite conduse de preşedintele republican Donald Trump au acordat şi mai puţină atenţie decât Europa fazelor iniţiale ale virusului. „Declanşarea crizei a fost probabil şi mai subestimată în Statele Unite decât în orice altă ţară europeană”, a declarat miercuri Peter Altmaier grupului de presă regional german Funke.
„Este motivul pentru care noi sperăm foarte tare ca Statele Unite să reuşească să controleze situaţia, lucru care este şi în interesul nostru”, a adăugat el, subliniind că „nimeni nu-şi poate dori ca această economie să cadă într-o recesiune necontrolată”.