Share

Rombat intră în „clubul de elită” al furnizorilor Ford

Rombat a primit certificarea „Furnizor Q1 Ford”, care certifică îndeplinirea standardului pentru sistemele de management al calității.

Certificarea obținută de Rombat de la Ford confirmă, conform companiei din Bistrița, „standardele de înaltă calitate, capabilitate sisteme, performanță în garanție și la livrare precum și încadrarea în criteriile stricte de management al calității și al mediului”.

Standardul de excelență plasează producătorul român de baterii auto în „clubul de elită” al furnizorilor Ford și constituie un reper pentru proiectele de dezvoltare viitoare ale Rombat.

„Statutul Q1 Ford atestă standardul de excelență ca furnizor OEM și plasează Rombat în clubul de elită al furnizorilor Ford, ceea ce reprezintă o recunoaștere directă a concentrării echipei Rombat pe calitatea produselor sale și promptitudinea livrărilor. Certificarea aduce, totodată, confirmarea că standardele de lucru implementate deja în compania noastră sunt la cel mai înalt nivel, în acord cu strategia de dezvoltare dar și cu nevoile pieței în care activăm, intern și internațional”, a declarat Alin Ioaneș, CEO Rombat.

Certificarea este acordată de producătorul Ford furnizorilor ce demonstrează excelența, dincolo de îndeplinirea standardului IATF 16949:2016 (standardul internațional pentru sistemele de management al calității din industria auto – n.n.).

Statutul se acordă în urma unui proces complex de audit, care ia în calcul cinci domenii importante, printre care se numără performanța superioară continuă și gradul de satisfacție al clienților.

”Suntem bucuroși să avem alături de noi un furnizor precum Rombat, care nu este doar foarte cunoscut la nivel local, ci și foarte respectat. Rombat lucrează ca furnizor al fabricii din Craiova din 2017, iar certificarea Q1 Ford este o dovadă clară a profesionalismului de înalt nivel al companiei Rombat dar și a îndeplinirii unei liste lungi de cerințe-cheie, care sunt obligatorii pentru atingerea acestui statut”, a declarat Josephine Payne, președinte al Ford România.

Recorduri Rombat în 2021

Rombat Bistrița a încheiat anul 2021 cu două recorduri – vânzările de baterii noi și cea mai mare cantitate de plumb recuperată și reintrodusă în procesul de fabricație. Compania a vândut anul trecut, pe piețele pe care activează, 2,65 milioane de baterii auto, în creștere cu 15% față de anul anterior.

Tot în 2021, Rombat, care deține la Copșa Mică o capacitate pentru reciclarea bateriilor uzate, a recuperat aproximativ 13.000 de tone de plumb din bateriile uzate colectate din piață.

Pentru 2022 compania și-a setat mai multe investiții pentru extinderea capacității de producție, reducerea amprentei de carbon și lansarea de produse/soluții destinate clienților interesați de facilități de producere a energiei verzi.

Strategia companiei vizează mai multe direcții de investiții care au ca scop, pe de o parte, dezvoltarea companiei și continuarea eforturilor pentru reducerea amprentei de carbon, iar pe de altă parte dezvoltarea de soluții pentru clienții interesați de conservarea energiei.

„Pentru 2022 ne-am propus mai multe proiecte de investiții, importante atât pentru dezvoltarea companiei noastre, cât și pentru clienți. Vrem să ne extindem capacitatea de producție la Rombat și vom investi în această direcție. În același timp, pentru că reducerea amprentei de carbon este un deziderat pe care noi, Rombat, îl urmăm îndeaproape, avem în vedere un proiect de panouri fotovoltaice, care ne va permite să creștem componenta de energie verde pentru autoconsum. Pentru această investiție, estimată la 4 milioane de euro, am aplicat pentru finanațare europeană”, a explicat CEO-ul companiei.

Alin Ioaneș consideră că în următorii trei – cinci ani „vom vedea o reașezare a pieței cu o tendință evidentă de creștere în zona autovehiculelor hibrid și electrice”. Aceasta, în condițiile în care perspectivele industriei auto la nivel global iau în calcul trecerea din 2035, în totalitate, la automobile electrice.

Fondată în urmă cu peste 40 de ani, în 1980, Acumulatorul Bistrița și-a schimbat denumirea în 1991, devenind SC Rombat SA. Compania a fost deținută de stat până în 1996 când, în urma privatizării, a fost cumpărată de angajați. În 2012 Rombat Bistrița a fost preluată de Metair International Holdings Cooperatief U.A.. Compania are un parteneriat strategic de peste 25 de ani cu Dacia-Renault, iar în 2017 a devenit furnizor pentru Ford Craiova.

Citește și:

Leave a Comment