Share

Record absolut al pieței rezidențiale de după 1989

Potrivit unei analize a companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, livrările de locuințe pe parcursul anului trecut au stabilit un record absolut al pieței rezidențiale de după 1989.

Analiza Cushman & Wakefield Echinox, bazată pe datele preliminare colectate din buletinele statistice județene publicate de Institutul Național de Statistică (INS), arată că livrările de locuințe pe parcursul anului trecut au urcat la 72.522, în creștere cu 7% față de volumul înregistrat în 2020.

În perioada 2016-2020, pe fondul unor creșteri solide atât din punct de vedere economic cât și a puterii de cumpărare, s-a înregistrat o medie națională anuală de aproximativ 60.100 de locuințe livrate (cu un vârf de 67.816 în 2020, precedentul an record de după 1989). Astfel, anul trecut a fost consemnată o creștere importantă din acest punct de vedere în majoritatea județelor, doar în 10 dintre acestea fiind livrate mai puține locuințe comparativ cu 2020.

În București (13.344) și Ilfov (8.666) au fost finalizate în total 22.010 locuințe în 2021 (o creștere anuală de 6%), având așadar o cotă de piață de 30% din totalul livrărilor la nivel național. De asemenea, județe precum Timiș (7.460 locuințe finalizate, +24%), Iași (3.389, +66%), Arad (1.042, +74%) sau Bistrița Năsăud (1.029, +51%) au consemnat o evoluție pozitivă din această perspectivă.

Pe de altă parte, un număr mai redus de livrări noi comparativ cu 2020 a fost realizat în Cluj (4.675, -15%), Brașov (2.986, -27%) sau Bacău (768, -43%), județe care, deși au înregistrat un recul în 2021, s-au aflat în anii anteriori printre zonele fruntașe din punct de vedere al evoluției acestui indicator.

„2021 a fost un an record al pieței rezidențiale din perspectiva locuințelor finalizate și a faptului că majoritatea covârșitoare a acestora a fost absorbită în interval foarte scurt de clienți. 2022 se prefigurează a fi un an mai complicat, atât pe fondul creșterii continue a prețurilor materialelor de construcție și a inflației, ce a atins un nivel de 8,5% în luna februarie, cât și a incertitudinii cauzate de războiul aflat în desfășurare în Ucraina. De asemenea, creșterea dobânzii de politică monetară este de așteptat să aibă un impact direct asupra creditării, mai ales începând cu al doilea semestru al anului, fapt care probabil va încetini atât livrările de noi locuințe, dar și tranzacțiile ulterioare”, consideră Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală si afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, ce administrează cel mai variat portofoliu de proprietăți.

Leave a Comment