Miruna Andriesei, Bosch: Anul acesta împlinim 25 de ani de Bosch în România și vom marca acest eveniment
Absolventă a Facultății de Litere de la Universitatea Transilvania din Brașov și deținătoarea unui master în management și comunicare la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din București , Miruna Andriesei a lucrat mai întâi ca profesoară pentru ca, din 2003, să intre în domeniul hotelier. Din 2007 începe activitatea la Robert Bosch SRL, unde trece prin mai multe posturi pentru ca, din februarie 2015, să preia funcția de coordonator comunicare corporativă al întregului grup Bosch România.
În cei doar patru ani de când coordonează activitatea de comunicare a grupului Bosch în România, Miruna Andriesei a reușit să adune un bogat portofoliu de reușite.
Care sunt cele mai importante activități derulate anul trecut în cadrul companiei?
În 2018, am realizat împreună cu echipa de comunicare de la Bosch, implementarea strategiei de comunicare construită în jurul ideii „Bosch: angajator dezirabil, implicat în educație și în comunitate”. Strategia de comunicare a fost dezvoltată împreună cu departamentul de resurse umane și implementarea ei s-a realizat pe mai multe canale, aflate în gestiunea departamentelor de comunicare corporativă și resurse umane. Obiectivul principal al strategiei este comunicarea către publicul țintă a mesajelor cheie ce țin de comunicare corporativă și a promisiunii noastre ca angajator (Employer Value Proposition). Rezultat cuantificabil: în urma eforturilor reunite ale celor două departamente, Bosch s-a aflat anul trecut între primii zece cei mai doriți angajatori din România, într-un top realizat de Catalyst (Most Desired Employers 2018), urcând opt locuri față de anul anterior. De asemenea, am realizat conceptul și implementarea strategiei de Social media. Pagina de Facebook Bosch România a atins, în doar doi ani de la lansare, 31.000 de fani. Am creat, împreună cu echipa mea și Ramona Bădescu, coordonator de marketing de personal, o comunitate activă, interesată de tehnologie de ultimă oră, cultura organizațională Bosch, dar și de proiecte educaționale, CSR și implicare în comunitate.
În social media am derulat o mulțime de campanii, printre care seria de postări Povestea mea@Bosch, în care promovăm publicului extern poveștile inspiraționale ale angajaților Bosch, din domenii precum dezvoltare profesională, diversitate, echilibru muncă-viață profesională; seria de postări pe teme de proiecte educaționale desfășurate local; seria de povești de voluntariat și responsabilitate socială. Tot în social media, am continuat campania de CSR „Donează un zâmbet”, la nivelul Grupului Bosch în România, alături de colegul meu din echipă, Andrei Huettner, coordonator activități CSR. Obiective principale: motivarea angajaților de a se implica activ în acțiuni sociale și educaționale, organizate de departamentul de comunicare; livrarea mesajelor cheie specifice către publicurile țintă (intern și extern), care sunt informate asupra implicării companiei în acțiuni sustenabile pentru comunitățile locale, mediu și educație. Merită, cred, menționată și relansarea paginii web a companiei, într-un format prietenos și cu un conținut nou.
Care sunt proiectele la care ai luat parte și de care ești mândră?
Sunt mândră că am reușit deschiderea canalului de Facebook Bosch România, iar comunitatea prezentă pe acesta a crescut într-un timp foarte scurt. De asemenea, mă bucur că am participat, alături de Andrei Huettner, la crearea unui concept de responsabiliate socială corporativă și la implementarea de acțiuni de voluntariat și sponsorizări ce susțin mai multe cauze sociale. Din 2015 până astăzi, acțiunile și implicarea noastră au luat amploare progresiv și am reușit să cooptam din ce în ce mai mulți voluntari, din toate cele cinci locații Bosch din România. Am avut un rol activ și la redecorarea completa a sediului Bosch din București după principiile Inspiring Working Conditions (IWC), care are la baza ideea de stimulare a colaborării între funcții și divizii diferite, prin conceptul spațiului și prin elementele de design folosite. Procesul, care s-a realizat în două faze și s-a încheiat anul trecut, a fost însoțit și de o campanie de comunicare internă de schimbare (change communication).
Îmi spui ceva și despre evenimentele pe care le pregătești în 2019?
Anul acesta ne concentrăm pe câteva direcții importante: în primul rând, este un an aniversar pentru noi, împlinim 25 de ani de Bosch în România și pregătim diverse acțiuni pentru a marca acest moment; în al doilea rând, implementăm campania globală #likeABosch, o campanie digitală de IoT (Internetul lucrurilor), care dorește să aducă la cunoștința publicului soluțiile de IoT oferite de Bosch; nu în ultimul rând, dorim să ducem comunicarea de brand de angajator la nivelul următor, împreună cu colegii din HR.
©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.