Share

Ministrul Finanțelor: Cheltuielile de investiţii nu sunt la nivelul programat

Execuţia bugetară pe primele şase luni ale acestui an arată părţile bune ale activităţii Guvernului, precum stabilitate, reducerea deficitului sau creşterea colectării veniturilor, dar şi pe cele mai puţin bune, respectiv investiţiile, potrivit ministrului Finanţelor, Adrian Câciu.

„Execuţia bugetară pe primele șase luni ale anului arată atât părţile bune, cât şi cele mai puţin bune ale activităţii Guvernului. Părţile bune sunt cele referitoare la stabilitate şi indicatorii macroeconomici, reducerea deficitului public, creşterea colectării veniturilor fiscale precum şi o revenire pe zona absorbţiei de fonduri europene. Partea mai puţin bună este cea referitoare la investiţii. Am mai spus-o şi o repet: cheltuielile de investiţii nu sunt la nivelul programat şi întârzierile trebuie recuperate accelerat în al doilea semestru! Motivul principal invocat de toţi a fost acela al preţurilor şi, de aceea, Guvernul a luat măsurile necesare pentru ajustarea preţurilor la contractele publice. Investiţiile trebuie realizate. Rămân o prioritate”, a scris ministrul, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a subliniat că, în primele şase luni ale acestui an, restanţele la TVA au fost zero, iar în iulie, se plătesc alte 2,5 miliarde lei, TVA de restituit, ajuns la termen.

În ceea ce priveşte concediile medicale, Câciu a precizat că acestea sunt gestionate de Casa de Asigurări de Sănătate, care a avut alocate 3,8 miliarde de lei şi, din datele existente, a plătit deja trei miliarde.

De asemenea, ministrul a mai semnalat că în perioada ianuarie-iunie 2022, Ministerul Energiei a decontat 260 milioane de lei către furnizorii din energie, având la dispoziţie un buget de 2,1 miliarde de lei.

„E drept că Ministerul Energiei a primit deconturi cu întârziere de la ANRE, în plus au fost facturile întârziate emise de furnizori, facturi de multe ori eronate. Despre acest lucru a prezentat situaţia ministrul Energiei. Spre deosebire de primele şase luni ale anului, in iulie, Ministerul Energiei a decontat circa un miliard de lei facturi către furnizori. Ca să ai restanţe trebuie să ai astfel de facturi care să înregistreze întârzieri la plată, ceea ce nu e cazul din ceea ce ne-a comunicat Ministerul Energiei. Dacă, însă, atât a înţeles dintr-o execuţie bugetară politicianul care se laudă că a construit PNRR-ul ţării, să nu ne mirăm că avem azi un PNRR plin de găuri uriaşe la capitole precum Sănătate, Energie, Irigaţii sau Pensii”, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 1,71% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele şase luni ale acestui an, de la 1,57% din PIB în perioada ianuarie-mai 2022, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

Deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 1,15 puncte procentuale în primul semestru al anului 2022, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, când a fost consemnat un deficit de 2,86% din PIB.

„Execuţia bugetului general consolidat în primul semestru al anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 23,51 miliarde de lei în scădere faţă de deficitul de 33,81 miliarde de lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021. Exprimat ca procent din Produsul Intern Brut, deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 1,15 puncte procentuale pe primele şase luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 2,86% din PIB la 1,71% din PIB”, precizează sursa citată.

Leave a Comment