Ford E-Transit: Cel mai vândut vehicul utilitar din lume devine electric
Ford a prezentat astăzi modelul E-Transit cu o autonomie de până la 350 km. Livrările încep în primăvara anului 2022.
Lider mondial în segmentul autoutilitarelor pentru transportul mărfurilor, Ford a prezentat astăzi noul E-Transit, un vehicul electric care promite clienților o productivitate superioară grație soluțiilor software, serviciilor și opțiunilor Pro Power Onboard.
„Ford este liderul pe piața de vehicule comerciale din America de Nord și Europa. Așadar, tranziția flotelor de vehicule către emisii zero, în special pe segmentul livrărilor la nivel local, aflat într-un stadiu de dezvoltare rapidă, este esențială pentru a ne atinge obiectivul de zero emisii de carbon până la finele anului 2050”, a declarat Jim Farley, președinte și CEO Ford.
Ford E-Transit, care va începe să fie livrat clienților europeni la începutul anului 2022, face parte din investițiile în electrificare în valoare de peste 11,5 miliarde de dolari efectuate de Ford la nivel mondial până în 2022. Noul model 100% electric Mustang Mach-E va ajunge în reprezentanțele europene la începutul anului viitor, iar modelul F 150 integral electric va fi disponibil la dealerii din America de Nord de la jumătatea anului 2022.
În Europa, Ford derulează programe pilot cu tehnologii pentru vehicule comerciale electrificate încă din 2018, colaborând cu autoritățile din Anglia, Germania, Spania și Turcia pentru a studia cum au exploatat șoferii autovehiculele Transit Custom Plug-In Hybrid în Londra, Köln, Valencia și Ankara. Compania a pus în aplicare concluziile acelor studii, inclusiv cele referitoare la obiceiurile de încărcare și exploatare a vehiculelor de către utilizatori, în dezvoltarea modelului E-Transit și a serviciilor acestuia.
Ford E-Transit, ideal pentru ariile urbane
Cu o capacitate utilă a bateriei de 67 kWh, E-Transit oferă o autonomie estimată de până la 350 km conform ciclului WLTP combinat, oferind o autonomie suficientă pentru satisfacerea necesarului zilnic, dar cu o capacitate adițională suplimentară pentru a compensa variabilele rezultate din diferitele grade de încărcare a vehiculului și condițiile meteo.
Astfel, E-Transit este ideal pentru mediul urban, rutele de deplasare și livrări în cadrul zonelor de trafic cu emisii zero delimitate prin geolocalizare, fără a îi forța pe proprietarii de flote să plătească pentru capacități suplimentare de stocare a energiei de care nu au nevoie.
Modurile de conducere ale lui E-Transit sunt adaptate la sistemul său de propulsie electric. Un mod Eco special vizează o ameliorare de până la 8% – 10% a consumului de energie, atunci când E-Transit este operat fără încărcătură, cu o accelerație dinamică sau la viteze de autostradă, potrivit datelor Ford. Modul Eco limitează viteza maximă, ajustează accelerația și optimizează controlul climatizării pentru a eficientiza autonomia disponibilă.
Vehiculul oferă, de asemenea, o funcție de climatizare prealabilă programată (Scheduled Pre-Conditioning), care permite programarea sistemului de climatizare astfel încât să ajusteze temperatura din habitaclu la nivelul preferat în timpul încărcării, asigurând disponibilitatea unei autonomii maxime.
Costul reviziilor se reduce cu aproximativ 40%
Conform oficialilor Ford, pe lângă faptul că ajută companiile să deruleze activități mai durabile, E-Transit oferă și avantaje comerciale clare. În cazul E-Transit, costul asociat cu revizia se reduce cu aproximativ 40% față de modelele echipate cu motoare cu combustie internă, ca urmare a cheltuielilor reduse cu întreținerea.
În Europa, clienții vor beneficia o ofertă de revizii, la intervale de un an și fără limită de kilometri, care este acompaniată de pachetul de garanție pe opt ani și 160.000 km pentru baterie și componentele electrice de înaltă tensiune.
Ford E-Transit este dotat cu funcție de încărcare rapidă atât de la surse de curent alternativ, cât și de la surse de curent continuu. Încărcătorul de bord de 11,3 kW al E-Transit poate asigura o încărcare de 100% în maximum 8,2 ore. Prin alimentarea la o putere de până la 115 kW prin intermediul unui sistem de încărcare rapidă de înaltă putere de la o sursă de curent continuu, bateria E-Transit se poate încărca de la 15% la 80% în aproximativ 34 de minute.
Sursă mobilă de energie
E-Transit beneficiază de dotarea opțională Pro Power Onboard, care permite clienților din Europa să transforme vehiculul într-o sursă mobilă de energie, asigurând o putere de până la 2,3 kW pentru echipamentele electrice, la punctele de lucru și în timpul deplasării. Aceasta este o premieră pentru vehiculele comerciale ușoare pe piața europeană.
Modemul FordPass Connect, care face parte din dotarea standard, asigură o conectivitate optimă, ajutând clienții operatori de vehicule comerciale să gestioneze și să optimizeze eficiența flotei, prin intermediul unei serii de servicii dedicate pentru vehiculele electrice, disponibile în cadrul soluției pentru flote Ford Telematics.
Totodată, E-Transit aduce tehnologia de comunicații și divertisment SYNC 4 în segmentul vehiculelor comerciale, fiind echipat cu un ecran tactil de 12 inch ușor de utilizat, plus recunoaștere vocală avansată și navigare bazată pe cloud. Datorită actualizărilor wireless prin SYNC, aplicațiile software și tehnologia SYNC de pe E Transit vor beneficia de cele mai recente noi funcții și îmbunătățiri de calitate.

Pentru a nu își obliga utilizatorii la compromisuri bateria lui E-Transit este amplasată sub caroserie, asigurând astfel un spațiu pentru încărcătură de până la 15,1 metri cubi, similar celui oferit de modelul Transit cu motor diesel și tracțiune pe spate.
Inginerii Ford au redesenat transmisia și suspensia spate ale lui E-Transit pentru a optimiza spațiul de încărcare, creând un sistem de suspensie cu braț semioscilant pentru exploatare în regim dur, care permite o precizie mai mare a direcției și o manevrabilitate mai bună, plus tracțiune superioară atât cu încărcătură, cât și fără.
Pentru clienții din Europa, este vizată o sarcină utilă de până la 1.616 kg în cazul versiunii autoutilitară și până la 1.967 kg în cazul versiunii autoșasiu.8 Motorul electric al autovehiculului oferă o putere de vârf de 198 kW (269 CP) și un cuplu de 430 Nm, ceea ce îl face cel mai puternic motor din segmentul autoutilitarelor pentru transportul mărfurilor complet electrice comercializate în Europa. Configurația cu propulsia pe puntea spate asigură o tracțiune de excepție atunci când vehiculul transportă o încărcătură mare.
În Europa, Ford va oferi o gamă generoasă de 25 de configurații pentru E-Transit, cu versiunile de caroserie autoutilitară, autoutilitară cu cabină dublă și autoșasiu, cu multiple opțiuni de lungime și înălțime a plafonului și o serie de opțiuni de masă totală maximă autorizată de până la 4,25 tone, pentru a satisface o largă varietate de necesități ale clienților.
Noul Ford E-Transit este asamblat la uzina Ford – Otosan din Kokaeli, Turcia, însă celulele pentru baterii au ca origine Polonia, în timp ce motorul electric este produs în America de Nord. Prețul modelului nu a fost comunicat încă.